Aproape 70 de tineri din județul Botoșani interesați de cariera de jandarm

Aproape 70 de tineri din județul Botoșani interesați de cariera de jandarm

Până  când s-a încheiat activitatea de recrutare la data de 07 august a.c.,  pentru admiterea în Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni, 11 fete și 58 de băieți din județul Botoșani și-au depus dosarele de candidați.

Cei 69 de botoșăneni în perioada 05 – 13 septembrie a.c., vor concura cu tineri din alte județe pe cele 125 de locuri ( din care 3 pentru romi și 2 pentru alte minorități) care au fost alocate în acest an pentru școlarizarea viitorilor jandarmi.

Elevii vor beneficia în mod gratuit de școlarizare, masă, cazare și echipament, asistență psihologică, medicală și medicamente, transport gratuit la și de la domiciliu pe durata vacanțelor, soldă lunară, învoiri și permisii.

Candidații ce vor fi declarați ,,admis” vor încheia angajamente prin care se obligă ca, după absolvirea școlii, să îndeplinească serviciul timp de minimum 10 ani în unitățile în care vor fi încadrați sau mutați ulterior, în raport de nevoile Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, se obligă să restituie cheltuielile de întreținere efectuate de M.A.I. pe timpul școlarizării, în cazul în care sunt îndepărtați din instituția de învățământ pentru lipsă de interes la învățătură sau pentru abateri disciplinare, ori încetează școlarizarea la cerere, precum și în eventualitatea în care nu-și respectă obligația de a îndeplini serviciul în condițiile de mai sus.

La sesiunea de admitere din anul 2014, 18 botoșăneni au fost declarați ,,admis”  și vor absolvi școala de subofițeri în anul 2016, durata efectuării studiilor fiind de doi ani.

Stirea anterioara

Patru școli din județ au primit aviz pentru modernizare. Află care sunt acestea!

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.