A fost aprobată metodologia proiectului ce constă în îmbunătățirea dezvoltării profesionale pentru personalul didactic

A fost aprobată metodologia proiectului ce constă în îmbunătățirea dezvoltării profesionale pentru personalul didactic

Prin O.M.E.N. nr. 4871/05.11.2014 a fost aprobată metodologia privind implementarea proiectului sistemic „Personalul didactic din sistemul de învăţământ preuniversitar și universitar de stat – promotor al învățării pe tot parcursul vieții”.

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea dezvoltării profesionale pentru personalul didactic din sistemul de învăţământ preuniversitar de stat și universitar de stat, din toate regiunile de dezvoltare, în vederea îmbunătățirii calităţii procesului educaţional.

Conform art. 3 alin.1 al Metodologiei, prin personal didactic beneficiar al subvenției, se înțelege:

·    personalul didactic de predare, inclusiv cel care beneficiază de prevederile art. 262 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, încadrat cu cel puţin 1/2 normă/post în învăţământul preuniversitar de stat, indiferent de forma de încadrare şi angajare;

·    personalul didactic de predare din învăţământul preuniversitar de stat, care beneficiază de rezervarea postului didactic/catedrei, fără obligație de catedră, dar care are dreptul de a desfășura activităţi didactice în regim de plată cu ora, încadrat cu cel puţin 1/2 normă/post în învăţământul preuniversitar de stat, indiferent de forma de încadrare şi angajare;

·    personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control şi profesorii – metodişti din casele corpului didactic, indiferent de forma de încadrare şi angajare (cu excepția persoanelor angajate ale Beneficiarului Proiectului - Ministerul Educaţiei Naţionale- , indiferent de forma de angajare/încadrare, respectiv persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, pentru participarea la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ);

·    personalul didactic auxiliar încadrat cu cel puţin 1/2 post în învăţământul preuniversitar de stat, indiferent de forma de încadrare şi angajare;

·    personalul didactic de predare/cercetare, personalul didactic auxiliar/cercetare din universităţi, biblioteci universitare şi biblioteci centrale universitare, încadrat cu cel puţin 1/2 normă/post, indiferent de forma de încadrare şi angajare.

Grupul-ţintă al proiectului, în cazul învățământului preuniversitar, îl reprezintă personalul didactic încadrat şi salarizat în toate unităţile/instituţiile preuniversitar de stat care se încadrează în prevederile de mai sus şi care, la data constituirii grupului ţintă, desfăşoară activitate pe cel puţin 1/2 normă/post în aceste unităţi/instituţii, în baza unui contract individual de muncă, indiferent de forma de încadrare: pe perioadă nedeterminată, pe perioadă determinată, prin detaşare, în regim de cumul sau plata cu ora.

Pentru realizarea obiectivelor proiectului, la demararea acestuia, fiecărei persoane din grupul-țintă, din categoria personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat și universitar de stat, i se va acorda o subvenție, sub formă de sumă forfetară în cuantum de 700 lei, pentru dezvoltare profesională.

Subvențiile vor ajunge în posesia beneficiarilor din grupul-țintă începând cu data de marți, 11 noiembrie 2014.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Programul de lucru al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte Botoşani se prelungește. Vezi între ce ore va funcționa!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.