Veşti rele pentru muncitorii slab calificaţi din UE

Veşti rele pentru muncitorii slab calificaţi din UE

Guvernul britanic plănuiește ca, după ieșirea țării din Uniunea Europeană să introducă o regulă conform căreia cetățenii UE cu calificare redusă vor avea nevoie de permise de lucru pentru a munci în Marea Britanie, informează RFI.

Potrivit șefului comitetului consultativ al guvernului privind migrația, Sir David Metcalfe, numărul migranților și durata șederii lor pe teritoriul Regatului Unit după ce țara nu va mai face parte din blocul comunitar vor fi controlate prin intermediul permiselor de muncă, notează Daily Telegraph.

Sistemul va fi unul similar celui al permiselor acordate lucrătorilor sezonieri din agricultură.

În acest context, comitetului consultativ al guvernului britanic privind migrația a publicat un raport care arată că migrația forței de muncă slab calificate din UE a creat o presiune asupra sectorului locativ, învățământului, sănătății și transporturilor.

Potrivit acetui raport, în prezent, două din cele 13 milioane de lucrători cu calificare redusă din Regatul Unit provin din țările membre UE.

Conform datelor trimestriale oficiale privind migrația, în anul încheiat la 31 martie 2016 migrația netă (veniri minus plecări) a fost în Regatul Unit de 327.000, cu 9.000 mai puțin decât în anul precedent. Imigranții au fost, în proporții aproximativ egale, cetățeni din state ale blocului comunitar și din afara UE.

Totodată, românii continuă să fie pe primul loc la numărul de persoane cărora le-au fost emise numere de asigurare socială (NINO), care da dreptul oficial de muncă și asigurări sociale. Sursa: cotidianul.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.