Un asteroid uriaş ameninţă Pământul, un miliard de oameni sunt în pericol de moarte

Un asteroid uriaş ameninţă Pământul, un miliard de oameni sunt în pericol de moarte

Specialiştii NASA spun că asteroidul gigant, cu diametrul de 3,2 kilometri, capabil să ucidă aproape jumătate din populaţia Terrei, se deplasează prin spaţiu cu 64.360 kilometri pe oră şi este cam la 24 de ore de Pământ.

Experţii NASA confirmă existenţa asteroidului 86666 (2000 F 10), cam de 15 ori mai mare decât orice alt asteroid aflat în prezent pe radarele Agenţiei spaţiale.

Nu există însă nici cel mai mic pericol ca 86666 să lovească Pământul, spun reprezentanţii NASA, încercând să liniştească spiritele excitate de eventualitatea unei catastrofe planetare.

Profeţii Apocalipsei sunt însă siguri că pietroiul spaţial va cădea, sâmbătă, în Puerto Rico, iar 1,5 miliarde de oameni vor pieri.

Alţii susţin însă că Armaghedonul se va produce abia prin 2022 când Pământul va fi lovit de asteroidul Didymos care măsoară nu mai puţin de 750 de metri, scrie evz.ro.

Stirea anterioara

Cei mai periculoși aditivi de care să te ferești

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.