Tragedie! Botoșănean de numai 19 ani plecat în Italia să câştige bani, a murit strivit de un eucalipt

Tragedie! Botoșănean de numai 19 ani plecat în Italia să câştige bani, a murit strivit de un eucalipt

Un tânăr muncitor din Botoșani, de numai 19 ani a murit, luni 26 iunie, în localitatea Orbetello din provincia Grossetto, în urma unui tragic accident de muncă.

Din primele informații relatate de presa italiană reiese că tânărul a fost pur și simplu strivit de un copac, un eucalipt, aflat pe marginea drumului. Acesta lucra, împreună cu alți colegi la tăierile de vegetație de pe marginea carosabilului. Încă nu se cunoaște exact dinamica accidentului însă, din informațiile preliminare, se pare că băiatul se afla exact pe traiectoria de cădere a copacului tăiat. Anchetatorii au avansat ca primă ipoteză de lucru o neglijență a românului, care ar fi trebuit să fie într-un cu totul alt loc atunci când trunchiul copacului s-a prăbușit.

Colegii săi au sărit imediat, l-au scos de sub trunchiul copacului căzut și au încercat să-i ofere primul ajutor, în timp ce unul dintre ei a sunat după ajutoare. Echipajul medical sosit de urgență la fața locului n-a mai putut să-l aducă în simțiri pe tânărul român, fiind nevoiți doar să declare decesul. Băiatul era angajat cu forme legale la o companie din Montalto di Castro, iar job-ul lui era să taie vegetația de pe marginea drumului care împiedica vizibilitatea șoferilor. Tragedia s-a produs în pofida faptului că băiatul purta echipament de protecție, inclusiv cască. Medicii au constatat că acesta a fost lovit foarte tare în cap, impactul cu trunchiul copacului provocându-i un traumatism cranian sever, dar și în piept, leziunile suferite fiind incompatibile cu viața, astfel că românul a murit instantaneu.

La fața locului, pe lângă polițiștii criminaliști au sosit și reprezentanții ai Biroului de Securitate în Muncă. Aceștia vor avea sarcina să stabilească ce s-a întâmplat exact, care a fost dinamica accidentului, dar și cine se face vinovat de producerea acestei tragedii. Prima ipoteză a anchetatorilor ASL e legată de neglijența în serviciu, însă nu vom ști cu certitudine ce s-a întâmplat până la finalizarea anchetei. Corpul neînsuflețit al tânărului român a fost transportat la morga spitalului din Orbetello până la finalizarea cercetărilor, mai notează Il Tirreno.

Stirea anterioara

Schimbări la examenul pentru permisul auto: Ce îi așteaptă pe candidați, începând de vineri

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.