Iarna îi ia prin surprindere și pe alții: Prima ninsoare provoacă haos în Rusia: 256 de accidente în doar câteva ore

Iarna îi ia prin surprindere și pe alții: Prima ninsoare provoacă haos în Rusia: 256 de accidente în doar câteva ore

Prima ninsoare serioasă în Estul extrem al Rusiei a adus sute de accidente şi haos în trafic. Din cauza poleiului şi a zăpezii, drumurile s-au transformat în patinoare, spre disperarea şoferilor. Autorităţile din Vladivostok au numărat 256 de accidente în numai câteva ore.

Într-o singură zi, în oraşul rusesc Vladivostok au avut loc 256 de accidente rutiere. Majoritatea au fost provocate de drumurile acoperite de gheaţă şi zăpadă.

În unele locuri, localnicii s-au amuzat ca la teatru de încercările nereuşite ale şoferilor de a avansa.

Un deal s-a transformat într-o misiune imposibilă pentru şoferi, iar maşinile acestora au lovit şi alte vehicule parcate. Asta spre disperarea altor proprietari, care au încercat să oprească autoturismele care alunecau pe gheaţă prin puterea braţelor.

Din fericire, accidentele nu s-au soldat cu morţi, dar opt oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Vezi VIDEO

Stirea anterioara

La vederea poliţiștilor și-a abandonat mașina cu lemne deținute ilegal, pe un teren viran

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.