Director Facebook, arestat pentru că a refuzat să ofere autorităților datele unor utilizatori

Director Facebook, arestat pentru că a refuzat să ofere autorităților datele unor utilizatori

Unul din directorii facebook din America latină a fost arestat în Brazilia, pentru că a refuzat să dezvăluie date confidențiale ale utilizatorilor.

Vicepreşedintele Facebook pentru America Latină a fost arestat de Poliţia federală braziliană, marţi, pe aeroportul din Sao Paulo, deoarece a refuzat să asigure accesul nelimitat al autorităţilor locale la informaţii private din conturile utilizatorilor de WhatsApp.

Potrivit BBC, Diego Dzodan, cetăţean argentinian, a refuzat de mai multe ori să se supună ordinelor judecătoreşti braziliene, care îl somau să predea autorităţilor locale o serie de date personale ale unor internauţi, ce ar fi urmat să fie utilizate în anchetele care vizau traficul de droguri. Arestarea lui are legătură cu serviciul de mesagerie instantanee WhatsApp, deţinut de compania Facebook.

Într-o declaraţie oficială, reprezentanţii companiei Facebook au spus că arestarea lui Diego Dzodan reprezintă ”o măsură extremă şi disproporţionată”. Ordinul de arestare a fost emis de un judecător din Sergipe, un stat din nord-estul Braziliei. Diego Dzodan a fost arestat în momentul în care ieşea din casa pe care o deţine într-un cartier exclusivist din Sao Paulo, marţi dimineaţă.

Judecătorul Marcel Maia Montalvao a amendat de două ori, prin ordin judecătoresc, compania Facebook, pentru refuzul acesteia de a permite accesul autorităţilor la datele private ale unor utilizatori ai aplicaţiei WhatsApp. Poliţia locală a afirmat că are nevoie de acele date confidenţiale, deoarece ele ar avea legătură cu ”o anchetă judiciară secretă, ce vizează crima organizată şi traficul de droguri”. ”Facebook a fost şi va fi întotdeauna la dispoziţia autorităţilor din Brazilia pentru a răspunde oricăror întrebări ale acestora”, au declarat reprezentanţii companiei americane.

În decembrie, un judecător din Brazilia a suspendat şi a blocat aplicaţia WhatsApp pentru 48 de ore. Atunci, judecătorul general din Sao Paulo a spus că Facebook a refuzat să se supună unor ordine judecătoreşti care somau compania americană să prezinte autorităţilor o serie de informaţii private în cadrul unui proces penal. sursa:cancan.ro.

Stirea anterioara

Permis de conducere fals depistat la frontieră

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.