Urmărire ca-n filme. Maşină burduşită cu ţigări de contrabandă abandonată cu motorul pornit şi cheile în contact

Urmărire ca-n filme. Maşină burduşită cu ţigări de contrabandă abandonată cu motorul pornit şi cheile în contact

Poliţiştii oraşului Săveni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat un autoturism care se deplasa cu viteză sporită dinspre localitatea Avrămeni către centrul oraşului Săveni.

Echipajul de poliţie a pornit în urmărirea autoturismului în cauză, pe care l-au găsit abandonat pe drumul naţional DN 29, pe raza localităţii Podriga, neasigurat, cu motorul pornit şi cheile în contact. Cu ocazia controlului autovehiculului, au fost identificate 3.000 de pachete de ţigarete de provenienţă Republica Moldova, fără timbru de acciză.

În cauză poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, fiind continuate cercetările în vederea identificării conducătorului auto, documentării activităţii infracţionale şi dispunerea măsurilor legale.

Întreaga cantitate de ţigarete identificată, în valoare de aproximativ 24.000 de lei, precum şi autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 9.300 de lei, au fost indisponibilizate în vederea confiscării speciale, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat la 35.550 de lei.

Stirea anterioara

Un nou magazin la Uvertura Mall - FOTO

Stirea Urmatoare

Programul clinicilor ECOMED, din Botoșani și Dorohoi, pentru perioada sărbătorilor de Paște

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.