Un stâlp metalic din Dumbrăvița a stat în calea unui șofer turmentat

Un stâlp metalic din Dumbrăvița a stat în calea unui șofer turmentat

În timp ce conducea un autoturism marca Mercedes Benz duminică, 30 august 2015, în jurul orei 22:30, pe DN 29A, în localitatea Dumbrăvița, F.D. în vârstă de 36 de ani, din Iași, a pierdut controlul volanului și a impactat un stâlp metalic.

Acesta nu a suferit leziuni corporale, accidentul fiind soldat doar cu pagube materiale. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul poliției Municipiului Dorohoi, care a observat că F.D. emana halenă alcoolică, fapt pentru care s-a încercat testarea acestuia cu aparatul etilotest.

Conducătorul auto a refuzat testarea aerului expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Dorohoi, unde a refuzat categoric și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Acestuia i s-au întocmit acte procedurale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 337 Cod Penal, respectiv pentru refuz de recoltare probe biologice.
 
Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Dans, teatru, muzică şi tort la festivitatea de final a Şcolii de vară „ARLECHIN” - Galerie FOTO

Stirea Urmatoare

Site-urile Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Sfaturile instituției pentru consumatori

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.