Un bărbat din George Enescu a ajuns la spital în stare gravă după ce a căzut de pe bicicletă

Un bărbat din George Enescu a ajuns la spital în stare gravă după ce a căzut de pe bicicletă

Un bărbat din George Enescu a ajuns de urgență la Spitalul Municipal Dorohoi joi, 16 iulie 2015, după ce s-a probușit cu biciclepa pe carosail.

Iuliu H., în vârstă de 52 de ani, din George Enescu, se deplasa pe bicicletă pe Drumul Județean 80 din Dumbrăvița spre George Enescu,

Pe fondul consumului de băuturi alcoolice acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.

În urma producerii accidentului, Iuliu H. a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Municipal Dorohoi unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale și a fost diagnosticat cu politraumatism, traumatism cranio-facial și traumatism toracic. Acesta a rămas internat pentru mai multe investigații și îngrijiri medicale.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță și o echipă operativa din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, de la Biroul Rutier și Biroul de Crimilalistică, care au efectuat cercetări.

„Biciclistului i-au fost recoltate probe biologice pentru a stabili alcoolemia și efectuăm cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, urmând ca să propunem soluție procedurală.”, a declarat pentru Dorohoi News, comisar șef Marcel Prichici, șeful Poliției municipiului Dorohoi. (Andrei B.)

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Autoturismele parcate ilegal nu vor mai putea fi ridicate de hingherii de maşini. Decizia, publicată în Monitorul Oficial

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.