Țigări de contrabandă confiscate de jandarmii botoșăneni

Țigări de contrabandă confiscate de jandarmii botoșăneni

În urma acțiunilor executate în perioada 18 – 20 octombrie 2015 de lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în piețe agroalimentare, au fost depistate două persoane care comercializau țigări de contrabandă și au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 3000 de lei, pentru fapte de încălcare a ordinii și liniștii publice și a normelor legale de comerț.

Asupra celor două persoane au fost găsite 133 de pachete de țigări de contrabandă, a căror posesie nu a putut fi justificată.

Jandarmii le-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,deținere și comercializare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”, faptă asimilată infracțiunii de contrabandă și pedepsită de Codul Vamal cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării și predate, împreună cu actele întocmite, la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.

Stirea anterioara

Atenție șoferi: DJDP Botoşani informează populaţia că se efectuează lucrări pe unele drumuri județene

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.