Tată și fiu încătușați după ce au făcut scandal într-un bar și au înjurat polițiștii

Tată și fiu încătușați după ce au făcut scandal într-un bar și au înjurat polițiștii

Ieri, 15 martie a.c., poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani faţă de T.V. de 30 de ani şi T.I. de 67 de ani, ambii din comuna Durneşti, judeţul Botoşani, cei doi fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, la data de 15.03.2017, în jurul orei 19.20, T.V., aflându-se în zona unui bar din localitatea Durneşti şi fiind în stare vădită de ebrietate, a adresat injurii, cuvinte și expresii jignitoare polițiştilor din cadrul Postului Durneşti, aceştia efectuând activităţi de patrulare.

Tânărul a fost somat să înceteze, însă a refuzat, continuând să provoace scandal, tulburând în acest fel ordinea şi linişte publică, împrejurare în care a fost imobilizat și condus la autospeciala de poliţie.
Pe parcursul desfăşurării procedurilor menţionate, T.I. a intervenit şi s-a manifestat de asemenea agresiv, context în care ambii bărbaţi au fost conduşi la sediul Poliției oraşului Ștefănești.

De asemenea, asupra lui T.I., poliţiştii au găsit un cuţit un obiect contondent. În cauză continuă cercetările, urmând ca pe numele celor doi să fie formulată propunere de arestare preventivă.

Stirea anterioara

Razie de proporţii în județul Botoșani. Transport și comercializare de lemne, cu iz penal!

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.