Tânăr cercetat pentru refuz de recoltare probe biologice

Tânăr cercetat pentru refuz de recoltare probe biologice

În noaptea de 31 iulie spre 1 august 2014, în jurul orei 01:00, a fost depistat în trafic,  pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, un autoturism condus de un tânăr de 27 ani, din municipiu, posesor permis de conducere eliberat de autorităţile italiene.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, procedură pe care a refuzat-o.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.