Numeroase nereguli constatate de polițiștii din Botoșani și Dorohoi în cadrul unor acțiuni de impunere a siguranței rutiere

Numeroase nereguli constatate de polițiștii din Botoșani și Dorohoi în cadrul unor acțiuni de impunere a siguranței rutiere

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomârla au acționat, sâmbătă, 18 noiembrie 2023, cu sprijinul jandarmilor, pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră, în zona de competență. 

În cadrul activităților desfășurate au fost controlate, 41 de autovehicule, 18 dintre conducătorii auto fiind testați cu aparatul etilotest, fără rezultate pozitive. 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.500 de lei și au fost reținute 2 permise de conducere. 

În ziua următoare, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier, împreună cu cei ai Biroului de Ordine Publică au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și pentru impunerea unui climat de siguranță publică în zona de competență. 

Activitățile au fost desfășurate în municipiul Botoșani și comunele Curtești, Cristești, Vorona, Corni și Tudora, fiind instituite filtre rutiere la intrările și ieșirile de localități. 

Astfel, au fost legitimate peste 100 de persoane și au fost controlate 86 de autovehicule. 36 dintre conducătorii auto fiind testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind pozitive în cazul a 3 persoane, față de care au fost dispuse măsuri legale. 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei.

Stirea anterioara

Un tânăr de 22 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a condus fără permis și a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.