Mașină parcată pe Aleea Ghiocelului din Dorohoi spartă de trei minori

Mașină parcată pe Aleea Ghiocelului din Dorohoi spartă de trei minori

În urma unui apel 112 primit la câteva minute după miezul nopţii care tocmai a trecut, un echipaj de jandarmi s-a deplasat pe strada Aleea Ghiocelului din municipiul Dorohoi, unde un bărbat sesiza faptul că trei tineri i-au deschis autoturismul proprietate personală, care se afla parcat în imediata apropriere a blocului unde domiciliază.

Intervenţia jandarmilor a dus la depistarea a trei fraţi, în vârstă de 12, 13, respectiv 15 ani, care au intrat în autoturismul celui ce a reclamat fapta. La faţa locului a fost găsită doar o fată în vârstă de 15 ani, care a fost reţinută de un martor la cele întâmplate, iar doi băieţi au fost identificaţi ulterior, în urma verificărilor făcute, deoarece fugiseră până la sosirea jandarmilor. Cei trei locuiesc fără forme legale în municipiul Dorohoi şi sunt cunoscuţi de oamenii legii ca având astfel de preocupări.

Lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt. După întocmirea actelor procedurale necesare, fata a fost lăsată în grija mamei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.