La volan cu permis fals de conducere

La volan cu permis fals de conducere

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit un permis de conducere polonez fals asupra unui bărbat cu cetățenie R. Moldova. 
 
În data de 23 februarie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în R. Moldova, un cetățean R. Moldova, în vârstă de 25 de ani.

Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere cu însemnele autorităţilor poloneze, având imprimate datele și fotografia acestuia. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.  

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere prin intermediul unui instructor auto de la şcoala de şoferi, contra sumei de 2400 de zloţi. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Stirea anterioara

Frunzele de dafin ajută la scăderea glicemiei și a colesterolului

Stirea Urmatoare

Bucurie adusă de polițiști unor familii în preajma sărbătorilor pascale - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.