Doi tineri din Stăuceni reținuți pentru furt calificat

Doi tineri din Stăuceni reținuți pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis, duminică 07 februarie, ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a doi tineri de 25 și 29 de ani, din comuna Stăuceni, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că aceștia, în noaptea de 02/03 februarie a.c., ar fi sustras peste 100 de metri de cablu din cupru aparținând unei rețele de telefonie mobilă și servicii fixe, cauzând un prejudiciu de 12.000 de lei.

La data de 07 februarie a.c., au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară la locuințele celor doi, prilej cu care au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe mijloace de probă care interesează cauza.

Tinerii bănuiți de comiterea faptei au fost conduși la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, ulterior față de aceștia fiind luată masura reținerii pentru 24 de ore. Urmează ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Stirea anterioara

Șofer pericol public, cu o alcoolemie de 0,63 mg/l, găsit în șanțul de pe marginea drumului

Stirea Urmatoare

Intervenție cu șenilata după ce o tânără a căzut de pe bicicletă și s-a rănit

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.