Deşi nu avea permis a ieşit la plimbare cu o maşină furată

Deşi nu avea permis a ieşit la plimbare cu o maşină furată

Poliţia orașului Darabani a fost sesizată luni, 2 aprilie, în jurul orei 14.05, de către A. G. de 45 ani, din satul Lișmănița, orașul Darabani, județul Botoșani, cu privire la faptul că, la aceeași dată, i-a fost sustras un autoturism pe care îl lăsase parcat în curtea unui depozit situat pe strada 1 Decembrie din localitate.

Autoturismul a fost depistat de către poliţişti pe strada Dragoș Vodă din oraşul Darabani. Acesta prezenta avarii la partea din dreapta față, ca urmare a producerii unui accident rutier.

La locul accidentului a fost identificat G. CIPRIAN-FLORENTIN de 19 ani, din satul Rediu, comuna Rădăuți-Prut, județul Botoșani; cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că acesta, la data de 02.04.2012, în jurul orei 13.50, a sustras autoturismul din curtea depozitului, conducându-l apoi pe raza orașului Darabani, deși nu poseda permis de conducere.

În momentul în care a fost sustras, portierele autoturismul erau descuiate,  iar pentru a-l putea porni, suspectul a folosit cheia de contact originală, pe care a gasit-o într-un compartiment, lângă schimbătorul de viteze.

Faţă de G. CIPRIAN-FLORENTIN se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, cauza urmând a fi soluționată procedural.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Programul „Școli de meserii” al lui Trufin, remarcat de presa națională. O soluție ce poate fi multiplicată la nivel național, nu doar în Botoșani, pentru păstrarea tinerilor în țară

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.