Botoșănean prădat de o cunoștință cu tupeu

Botoșănean prădat de o cunoștință cu tupeu

În urma unui apel telefonic, un echipaj de jandarmi a intervenit în data de 16 septembrie 2015, în jurul orei 21.00, la o adresa din municipiul Botoșani, unde un bărbat reclama faptul că o femeie, cunoștință a acestuia pe care a primit-o de bunăvoie în locuință, i-a sustras cardul bancar.

După descrierile făcute de reclamant și în urma verificărilor efectuate la fața locului, în apropierea blocului a fost identificată o femeie, de 39 de ani, care a fost indicată ca autoarea furtului.

Constatând acestea, echipajul de jandarmi a procedat la legitimarea acesteia și conducerea la sediul Inspectoratului de Jandarmi, unde, în urma controlului corporal efectuat de către o persoană de același sex din cadrul unității, a fost descoperit cardul bancar al reclamantului, de pe care femeia în cauză nu a avut timpul necesar pentru a retrage bani.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”, dosarul urmând a fi înaintat pentru soluționare către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.

Stirea anterioara

Gest şocant al unui bărbat după ce s-a certat cu concubina. A dat drumul la butelie şi a aprins un chibrit

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.