Bărbat din Hudești depistat pe străzile din Dorohoi, deşi se afla sub influenţa alcoolului

Bărbat din Hudești depistat pe străzile din Dorohoi, deşi se afla sub influenţa alcoolului

În noaptea de luni spre marți, în jurul orei 02.25, M. F. de 31 ani, din comuna Hudeşti, judeţul Botoşani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Sfântul Ioan Românul din municipiul Dorohoi. Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceeaşi noapte, în jurul orei 01.10, L. O. de 32 ani, din oraşul Bucecea, judeţul Botoşani a fost depistat în timp ce conducea o autoutilitară pe DC 62, în comuna Mihai Eminescu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celor doi bărbaţi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauze continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Stirea anterioara

„Pro Dance” Botoşani - Concursul Naţional de Dans „Tărâmul Dansului” Ediţia a IX -a

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.