Autoturism cu număr fals condus de un botoşănean oprit de poliţiştii de frontieră

Autoturism cu număr fals condus de un botoşănean oprit de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi-Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care conducea un autoturism pe care erau aplicate plăcuţe de înmatriculare atribuite unui alt autovehicul.

În data de 01 decembrie a.c., în jurul orei 09.30, o patrulă din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi-Prut a oprit pentru control pe raza localităţii de frontieră Mitoc, judeţul Botoşani, un autoturism, înmatriculat în România, condus de un botoşănean, în vârstă de 53 de ani.

La controlul efectuat, în urma verificărilor specifice, colegii noştri au constatat faptul că numărul de înmatriculare aplicat autoturismului în cauză a fost atribuit unui alt autoturism, a cărui înmatriculare este suspendată.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare sau sau neînregistrat.

Stirea anterioara

Județul Botoșani ocupă locul doi pe harta copiilor care au cel puțin un părinte la muncă, în afara țării

Stirea Urmatoare

ISU Botoșani: Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.