3000 de pachete cu țigări de contrabandă reţinute de polițiștii de frontieră - FOTO

3000 de pachete cu țigări de contrabandă reţinute de polițiștii de frontieră - FOTO

Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 3.000 pachete cu ţigarete de contrabandă, în valoare totală de aproximativ 37.500 de lei.

În data de 26 septembrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, acţionând în baza unor informaţii, au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență. 

Pe timpul acţiunii, în jurul orelor 22.45, un echipaj format din poliţişti de frontieră a observat în zona de frontieră, pe direcţia localităţii Bobuleşti, două persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă. În momentul în care acestea au observat patrula Poliţiei de Frontieră, au fugit profitând de întuneric şi vegetaţia abundentă din zonă. 

Întrucât persoanele în cauză nu s-au supus somației verbale, au fost executate cinci focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, însă nici de această dată persoanele nu s-au oprit.

S-au dispus măsuri de monitorizare a zonei în vederea identificării și reținerii persoanelor în cauză, iar la scurt timp, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunse în vegetaţie, mai multe colete voluminoase, ambalate în folie şi prevăzute cu chingi de transport. 

La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în colete se aflau ţigarete, fiind stabilită cantitatea de 60.000 de ţigarete (3.000 de pachete), în valoare de 37.500 de lei, bunuri ce au fost ridicate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Stirea anterioara

Școala Profesională Specială „Sfântul Stelian”, în proces de modernizare

Stirea Urmatoare

Programul de lucru al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte Botoşani se prelungește. Vezi între ce ore va funcționa!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.