Alimentele pe care nu le vei mai mânca niciodată după ce vei afla din ce sunt făcute

Alimentele pe care nu le vei mai mânca niciodată după ce vei afla din ce sunt făcute

Cumpărăturile făcute la supermarket sau masa luată în oraș îl pun, adesea, pe consumatorul de azi într-o poziție foarte vulnerabilă. Trăim vremuri în care pare din ce în ce mai greu să avem încredere în industria alimentară, care, nu de puține ori, s-a constatat că ne pune în pericol sănătatea.

Falsficarea alimentelor este o practică comună în industrie și are o tradiție îndelungată. În epoca medievală, condimentele erau falsificate de comercianți, care amestecau ierburi locale mai ieftine, cum ar fi oregano, cu produse mai scumpe, precum piperul negru. În timpul Revoluției Industriale, făina era diluată cu cretă. Epoca modernă aduce și mai multe oportunități pentru falsificarea unor alimente, periclitându-ne sănătatea, potrivit Mashed.com.

Motivele economice pot fi factorul major, dar este greu de stabilit cât de des se întâmplă acest lucru. Potrivit Food and Drug Administration (FDA), o estimare externă a constatat că falsificarea alimentelor afectează 1% din industria alimentară globală, cu costuri care se ridică la aproximativ 10-15 milioane dolari. Cu toate acestea, un consumator educat poate evita alimentele false, dacă este înarmat cu anumite cunoștințe. Iată câteva astfel de alimente care vă pot induce în eroare.

Mezelurile
Par sănătoase și sunt o sursă bună de proteine slabe. Dar, când pui mezeluri în sandviș, s-ar putea să primești mai mult decât vrei. Mezelurile sunt făcute din carne procesată, pentru a le face să reziste mai mult pe rafturi, iar acest lucru are un cost pentru sănătatea oamenilor.

Când nitriții se amestecă cu aminele din carne se formează nitrozamine. În unele studii s-a dovedit că nitrozaminele duc la cancer. OMS a clasificat carnea din mezeluri drept cancerigen de clasa 1. Asigurați-vă de fiecare dată că citiți literele mici de pe eticheta acestor produse!

Sucurile de fructe
Adesea tindem să credem că eticheta frumoasă de pe sticla cu suc de fructe reflectă ceea ce este în interior. Din păcate, nu e întotdeauna cazul, așa cum a constatat un studiu publicat în Jurnalul American de Sănătate Publică.

FDA permite ca numele și graficul să reprezinte aromele sucului, nu ingredientele sale reale. Pentru a face o achiziție bine informată, citiți cu atenție eticheta. Băuturile care nu conțin 100% suc de fructe vor avea cuvinte precum ”cocktail de fructe”, ”nectar” sau ”punch cu apă” drept unul dintre ingredientele principale.

Cafeaua
Deși e greu de crezut, cafeaua, fără de care nu putem începe ziua, ar putea fi falsificată în două moduri. Poate fi diluată cu tot felul de amestecuri, mai puțin sănătoase, sau ar putea să nu conțină boabele de cafea pe care le indică eticheta. Cafeaua măcinată poate fi diluată cu grâu, soia, zahăr brun, orz, porumb sau diverse semințe.

Este aproape imposibil de observat acest lucru cu ochiul liber și este foarte problematic pentru cei care au alergii la ingredientele ascunse, cum ar fi grâul sau soia. Mărci populare precum Arabica și Kona sunt adesea falsificate.

În 2014, un grup de cercetători brazilieni a dezvoltat un proces numit ”cromatografie lichidă„, care funcționează prin separarea diferitelor părți ale cafelei pentru a le identifica corect și a elimina „impostorii”. Un alt grup de cercetători italieni a folosit un proces similar pentru a face diferența între boabele Robusta și Arabica, adesea falsificate de unele companii.

Baby Carrots
Nu v-ați fi imaginat că morcovii mici sunt un alt aliment care poate fi falsificat. Baby Carrots sunt, de fapt, morcovi normali, care sunt tăiați și procesați în fabrici speciale pentru a fi atât de mici.

Când cineva cumpără acest tip de morcovi, care sunt mai scumpi, de fapt plătește pentru un proces industrial, fără niciun beneficiu suplimentar pentru sănătate.

Parmezanul
Mulți avem în frigider parmezan ras, gata ambalat. Multe firme pretind, în mod fals, că cumpărăm la pungă 100% parmezan ras, dar de multe ori, acest lucru s-a dovedit a fi fals. În 2016, Bloomberg News a făcut o investigație asupra mărcilor populare de parmezan ras.

Cercetătorii au testat parmezanul ras de la câteva mărci din SUA și au descoperit că toate conțineau celuloză, un aditiv care previne aglomerarea brânzei rase și care este sigur de consumat doar în cantități mici. Cel mai simplu mod de a evita parmezanul fals este să-l cumpărați la bucată și să-l dați pe răzătoare acasă.

Mierea
Potrivit unui studiu recent, mierea este al treilea cel mai falsificat aliment din lume din cauza adaosului de ingrediente precum sirop de porumb. Mierea ”fake” vine în câteva forme diferite. Poate fi o versiune diluată, cu adaos de sirop de zahăr. Poate fi, de asemenea, apă cu zahăr, aditivi și substanțe chimice.

Alte firme folosesc ca ingredient principal siropul de porumb, bogat în fructoză. Mierea adevărată provind direct din stup și aduce numeroase beneficii sănătății. Este antibacteriană și anti-inflamatoare și poate ajuta la amleiorarea alergiilor prin expunerea organismului la cantități mici de particule de polen. Mierea falsă nu face niciunul dintre aceste lucruri.

Stirea anterioara

Dieta și sfaturi pentru un ten reîntinerit cu zece ani

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.