Trimite stirea ta ! redactie@ziarebotosani.ro

DorohoiNews.ro
ZiareBotosani.ro
DorohoiNews.ro
Folclorul, datinile şi obiceiurile de iarnă au definit prima seară a spectacolului „Carnavalul zăpezii”, ediţia a XVII-a – FOTO

Folclorul, datinile şi obiceiurile de iarnă au definit prima seară a spectacolului „Carnavalul zăpezii”, ediţia a XVII-a – FOTO

Adaugat pe 19 Dec 2015
Categorie :

Prima seară a spectacolului „Carnavalul zăpezii”, ediţia a XVII-a, organizat de Clubul Copiilor Dorohoi şi Asociaţia „Mugurelul”, sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani şi cu sprijinul Primăriei municipiului Dorohoi, a fost dedicată folclorului, datinilor şi obiceiurilor de iarnă.

Într-un decor specific sărbătorilor de iarnă, amenajat sub îndrumarea prof. Ana Ilaș, cu sprijinul Florăriei „Belle Bouchet” au evoluat trupa de teatru a Clubului Copiilor Dorohoi coordonat de prof. Anca Crețu, Orchestra „Mugurelul” sub conducerea muzicală a prof. Marcel Dupu, formația de dansuri populare „Brâulețul” și „Alunelul” intruite de prof. Constantin Dicu și grupul de datini și obiceiuri al Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, sub coordonarea prof. Leonid Enea.

Cei prezenți la acest eveniment au putut viziona o expoziție organizată de cercurile „Pictură-Desen” și „Matematică aplicată în tehnică de calcul”, lucrări excutate sub îndrumarea profesorilor Daniel Puhăcel și Mihaela Bolohan.

Deschiderea a aparținut Orchestrei de începători și a grupului vocal „Mugurelul”, care va asigura viitorul orchestrei ce își desfășoară activitatea în municipiul Dorohoi de peste 31 de ani.

După evoluția grupului de colindători și măști populare de la Grădinița „Alba ca Zăpada”, coordonați de prof. Enache Maria și Enache Anca, a urmat programul grupei de performanță a Orchestrei „Mugurelul”, cu prestația soliștilor vocali și instrumentiști, a grupului vocal, dar și a soliștilor invitați în spectacol: Marilena Mihai din Vorniceni și Larisa Onciu din Săveni, beneficiari ai proiectului implementat de Asociația IHTIS, „Talent în bundiță nouă”.

Prezent la eveniment, primarul municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu, a răsplătit prestația micilor artiști cu daruri și a adresat câteva cuvinte: „Spectacolul este deja tradițional, iubesc copiii, îi aștept să crească mari, să preia frâiele orașului și am mare încredere că vor fi oameni de bază și vor duce numele Dorohoiului în țară și în lume. Tinerii întăresc comunitatea și numai cu un oraș plin de copii, orașul este împlinit.”

Întregul eveniment a fost prezentat de elevii Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Andra Ignat și Tudor Rotariu. Partea a doua a spectacolului este dedicată secțiunii moderne și va avea loc la Sala Teatrului din Dorohoi, sâmbătă, 19 decembrie 2015, începând cu ora 11:00.

Sursa: DorohoiNews.ro

Vezi Galerie FOTO completă, Click AICI!





ZiareBotosani.ro

: Alte articole din aceasta categorie