Ziua Copilului 2017 la Botoșani cu Europe Direct - FOTO

Ziua Copilului 2017 la Botoșani cu Europe Direct - FOTO

La mare concurență cu manifestări similare de pe Pietonalul Unirii și din zona de agrement, copiii din Botoşani n-au ratat întâlnirea de la Foișorul mic din Parcul Mihai Eminescu pentru tradiționalul concurs Desene pe asfalt. Evenimentul s-a desfășurat și anul acesta în parteneriat cu Centrul Europe Direct, într-o atmosferă încântătoare: vreme bună, relaxare, dispoziție excelentă.

Au fost prezenți circa 100 de elevi și preșcolari de la școli și grădinițe din municipiul Botoșani, precum și din județ, profesori, educatori, părinți, bunici. Cei prezenți, organizați în echipe, cu nume care mai de care mai haioase, au făcut desene pe asfalt cu tema „Copilărie, zâmbet și culoare în albastru bleu european”. Mici jurnaliști și de la asociația BuzzMedia și îndrumătoarele lor, Ioana Matfeev și Anca Melinte, s-au implicat activ în eveniment. Între parteneri se numără și o asociație din Franța, „Paysage & patrimoine sans frontiere”.

Centrul Europe Direct Botoșani a asigurat cretă colorată specială și premii pentru echipele câștigătoare, constând în rucsacuri, șepcuțe, jocuri și hărți.

Au fost organizate întreceri de umflat baloane iar muntele de jucării adunat de copii s-a topit efectiv până la finele întâlnirii, îndrăgitele personaje din catifea și pluș fiind dăruite celor mici.

Coordonarea evenimentului aparține distinsei profesoare de educație plastică, Alina-Simona Gavril.

Stirea anterioara

Acțiune de amploare a polițiștilor botoșăneni! A plouat cu verificări și sancțiuni!

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.