Memorialul Ipotești găzduiește lucrările de artă ale pictoriței ieșene Viorica Rodica Bălan

Memorialul Ipotești găzduiește lucrările de artă ale pictoriței ieșene Viorica Rodica Bălan

Memorialul Ipotești-Centrul National de Studii „Mihai Emiescu”, găzduiește in sala de expozitii „Horia Bernea” lucrarile de artă ale pictoriței ieșene Viorica Rodica Bălan (1918-1993) in perioada 5-30 august 2021. Vernisajul va avea loc in data de 5 august ora 11:00.

In perioada 1939-1944, pictorița a absolvit in Iași prestigioasa Universitate Mihăileana, Facultatea de litere si filozofie, secțiunea de franceza și arheologie, iar in anii 1944-1947 a absolvit Academia de Arte Frumoase, unde i-a avut profesori pe renumiții pictori Nicolae Popa, R. Hette, J.L. Cosmovici și R. Simionescu.

Datorită „originii nesănătoase” aceasta a avut mult de suferit din partea regimului comunist. Incepând din anul 1952 a lucrat la Muzeul Etnografical Moldovei din Iași, apoi desenator la Academia RSR, iar in perioada 1963-1976 a fost profesor la Școala de Artă Populară. Lucrarile sale au fost admirate și apreciate in numeroase expoziții personale si de grup in țară si străinătate.

Prin creația sa Viorica Rodica Bălan a demonstrat talentul său de colorist și bun desenator. Lucrarile sunt pline de dinamism cromatic, sensibilitate și mare rafinament cromatic Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, în colaborare cu Muzeul de Istorie „Vasile Pârvan” din Bârlad, organizează, în perioada 8-30 septembrie 2021, în sala Horia Bernea a Memorialului Ipoteşti, expoziţia de pictură ce reuneşte, pe simeze, o parte din lucrările de artă ale renumitului pictor Costin Neamțu, născut în anul 1939 în localitatea Liteni din județul Suceava.

Dupa ce a absolvit Liceul de Arta din Iași, unde l-a avut profesor pe Calin Alupi, a urmat cursurile Universității de Artă din București, secția Artă Monumentală, unde i-a avut profesori pe Simona Vasiliu Chintila, Ștefan Szony, Costin Ioanid, Ghiță Popescu. Încă din primii ani ai copilăriei a început să deseneze și să coloreze, rămânând pentru totdeauna în lumea artei. 

Lucrările expuse în aceasta expoziție reflectă continuitatea în timp și dorința de a găsi mereu motivația de a picta a maestrului Costin Neamțu.

Vernisajul va avea loc miercuri, 8 septembrie 2021, ora 11:00.
Prezentarea evenimentului va fi făcută de Cotinel Munteanu, şef serviciu muzeografie.

Stirea anterioara

Adio, NUNTI?! Anunțul de ULTIM MOMENT! Ce se întâmplă cu nunțile programate în septembrie și octombrie 2021

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.