Festivalul Verii organizat la Botoșani în cel de-al doilea week-end de toamnă. Vezi ce artiști vor urca pe scenă!

Festivalul Verii organizat la Botoșani în cel de-al doilea week-end de toamnă. Vezi ce artiști vor urca pe scenă!

Organizarea Festivalului Verii, care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni în Centrul Vechi, se află pe ultima sută de metri. Potrivit viceprimarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, manifestările vor începe joi, cu un spectacol susținut de artiști locali, urmat de un program karaoke.

„Toate costurile sunt suportate de organizatorul nostru. Municipalitatea nu contribuie cu niciun ban la organizarea acestui eveniment. În ceilalți ani am avut colaborări inclusiv cu Consiliul Județean, iar sumele au fost mai consistente, acesta a fost și motivul pentru care și spectacolul a avut altă anvergură”, a declarat Cosmin Andrei.

Program September Fest:

Vineri, 9 septembrie
18.00 - 19.00: Ansamblul Stejărelul, dansuri populare
19.00 - 20.00: Fanfara Stejărelul
20.00 - 21.15: Ansamblul Ciprian Porumbescu Suceava-muzică și dansuri populare
22.15 - 23.30: Ligia&Band

Sâmbătă, 10 septembrie
10.00 - 19.30: Trupe și artiști locali
19.30 - 20.30: Filarmonica Botoșani
20.30 - 21.15: Daggu Project
21.15 - 22.45: Emil Lassarea&Katlyn

Duminică, 11 septembrie
18.00 - 19.30: Trupe și artiști locali
19.30 - 20.30: Filarmonica Botoșani
20.30 - 22.00: Artiști locali
22.00 - 23.00: Matteo

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.