Veste bună pentru aproape 1 milion de români. Vor primi anticipat salariile pentru luna decembrie

Veste bună pentru aproape 1 milion de români. Vor primi anticipat salariile pentru luna decembrie

Ministrul Fondurilor Europene Marius Nica a declarat, miercuri seara, la România TV că aproape un milion de persoane vor primi salariile în avans pentru luna decembrie. În această categorie intră angajaţii de la stat care se ocupă de implementarea proiectelor europene, dar şi personalul care este implicat în proiecte cum ar fi cele de tip POSDRU.

În total, 903.000 persoane care îşi vor primi salariile, subvenţiile, onorariile sau stimulentele pentru luna decembrie în aceeaşi lună, nu în ianuarie, cum era programat.

„La ora actuală avem implicaţi în sistemul fondurilor europene aproximativ un milion de oameni pentru care, sub diferite forme, fie că vorbim de salarii, subvenţii, onorarii, fie de bunurile pe care le achiziţionează prin proiecte împreună cu ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici încercăm să găsim o formulă ca acestea să fie plătite în decembrie. În mod normal salariile din decembrie se plătesc în ianuarie, astfel ele nu ar mai fi fost eligibile să fie trimise la Comisia Europeană. Ultima dată pentru cheltuială eligibilă este 30 decembrie", a declarat ministrul Marius Nica la România TV.

Ministrul a precizat că devansarea plăţilor va fi reglementată printr-o ordonanţă de urgenţă. "Această prevedere face obiectul unei ordonanţe de urgenţă, act normativ. În perioada următoare vom şi apărea cu acest act. Această iniţiativă este şi rezultatul sutelor, miilor de petiţii venite din partea beneficiarilor atât din sistemul public cât şi privat care au spus că nu avem cum să rambursăm cheltuielile dacă nu ne oferiţi acest sprijin", a adăugat ministrul Fondurilor Europene.

Totodată, ministrul Marius Nica a enumerat şi nivelurile de absorbţie ale programelor de finanţare europeană.

„La Programul Operaţional-Sectorial Competitivitatea Creşterii Economice, unde majoritatea beneficiarilor sunt IMM-urile, la ora actuală avem un procent de absorbţie de 75%, sumele pe care le avem de declarat la Comisie. La sfârşitul anului, în 31 decembrie, vom avea un procent de 85%. La Programul Operaţional Asistenţă Tehnică care a susţinut activitatea instituţiilor implicate în absorbţia fondurilor europene avem 71% la ora actuală, iar la sfârşitul anului preconizăm un nivel de absorbţie de 80%. La POS Mediu are 56% absorbţie, la sfârşitul anului sperăm cu 70%. Este programul care a absorbit cei mai mulţi bani anul acesta, 630 de milioane de euro, iar până în decembrie vor intra până în decembrie diferenţa până la un miliard. Per total, avem 64% bani pe care îi avem în casă şi îi vom declara la Comisie. Sfârşitul anului ne va situa pe la un procent de 70%", a precizat ministrul. Sursa: romaniatv.net

Stirea anterioara

Atenție șoferi: DJDP Botoşani informează populaţia că se efectuează lucrări pe unele drumuri județene

Stirea Urmatoare

Audi în valoare de peste 73.000 lei furat din Italia, oprit la Stânca

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.