Vacanțe la țară la super-preţuri. Cât te costă un sejur în Braşov, Neamţ sau Maramureş

Vacanțe la țară la super-preţuri. Cât te costă un sejur în Braşov, Neamţ sau Maramureş

Turiștii pot descoperi viața și tradițiile de la sat în cadrul ediției de toamnă a campaniei „Vacanțe la țară”, care se desfășoară începând de duminică până în 31 octombrie 2014.

Tarifele practicate de proprietarii pensiunilor pentru actuala ediție a programului „Vacanță la țară” pornesc de la 175 lei/ persoană/6 zile la o pensiune de 2 margarete și ajung la 290 lei/ persoană/6 zile la cele de 5 margarete.

„Pe lângă vremea care se anunță a fi foarte frumoasă, turiștii care vor beneficia de programul Vacanță la țară vor avea parte de multe evenimente și festivaluri. La 20 de ani de la înființarea ANTREC, ne concentrăm mult pe crearea și dezvoltarea unui calendar de evenimente, precum și pe dezvoltarea asociației și a turismului rural în alte regiuni ale României. Spun asta pentru că fiecare zonă a țării are ceva de oferit. Sunt sigur că turismul rural se va dezvolta în timp și pe cursul Dunării, și în alte regiuni mai puțin turistice, dar rurale ale țării noastre”, subliniază Mișu Chiruc, presedintele executiv al Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC).

Turiștii au incluse în tarif 5 nopți cazare în cameră dublă, prima noapte de cazare fiind aferentă zilei de duminică. Sejurul se va încheia în ziua de vineri. Fiecare pensiune participantă în acest program va oferi din partea casei micul dejun.

Rezervările se pot face direct la pensiune, prin agențiile membre ale Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) sau prin filialele ANTREC participante — Alba, Brașov, Covasna, Gorj, Maramureș și Neamț.

În Vacanța la țară turiștii pot participa la evenimente precum Festivalul Fructelor de Pădure (19-20 septembrie) de la Piatra Neamț, Festivalul Sarmalelor (26-28 septembrie) de la Praid, Festivalul „Răvășitul oilor” (27-28 septembrie) de la Bran, Festivalul Pălăriilor și Hora Satului (28 septembrie) de la Ruginoasa, Cupa Deltei la Știucă (3-5 octombrie) de la Crișan, Festivalul Castanelor — (11 octombrie) de la Tismana, Focul lui Sumedru (25-26 octombrie) de la Moieciu, Festivalul Hanurilor (31 octombrie — 1 noiembrie) de la Tupilați, Neamț.

Vacanța la țară este organizată de Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) și Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT). Sursa: realitatea.net

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Tânăr rănit după ce s-a izbit cu mașina într-un cap de pod apoi s-a răsturnat pe carosabil

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.