Un investitor indian va deschide 100 de săli de cinema în România. Primul a fost deschis la Botoșani

Un investitor indian va deschide 100 de săli de cinema în România. Primul a fost deschis la Botoșani

O companie care a investit în cinematografe în India şi China va deschide 100 de ecrane în România, în următorii 5 ani. Primul cinematograf multiplex din reţeaua Cine Grand, cu 446 de locuri şi sistem de proiecţie digitală 3D, a fost inaugurat deja în Botoşani, pe 12 iulie.

Investiţia este încurajată şi de recentele rapoarte ale Dodona Research – Cinemagoing Central Europe, care arată că România înregistrează cea mai rapidă creştere în materie de box office din această parte a Europei. Încasările s-au triplat în cinci ani, ajungând la 31 de milioane de euro anul trecut.

„Am investit multă energie în deschiderea celui mai nou cinematograf multiplex din Botoşani şi ne aşteptăm ca el să aibă mare succes, devenind locul preferat al botoşănenilor şi al locuitorilor din împrejurimi. Cine Grand este singurul cinematograf din Botoşani unde oamenii pot să urmărească filme într-o ambianţă care se ridică la standardele internaţionale şi sperăm că mersul la film va deveni o obişnuinţă în rândul clienţilor noştri”, a declarat Amitabh Vardhan, CEO Cine Grand, într-un comunicat.

Potrivit unui comunicat, Cine Grand este parte a reţelei Cine Grand, o companie internaţională fondată de o echipă de profesionişti cu peste 60 de ani experienţă. Pe lângă locaţiile recent deschise în România şi Bulgaria, compania are cinematografe şi în China, India şi în alte ţări. Cine Grand plănuieşte să intre şi pe piaţa cinematografiei din Europa şi Africa. Portofoliul Cine Grand Network include branduri de cinematografe precum „Cine Grand”, „Grand Cinemas” şi „My Cinemas”. sursa: filmreporter.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.