TVA revine la 19% până în 2016. „Prima Casă” devine „Noua Casă”, iar salariul minim va creşte la 1.200 de lei în următorii patru ani

TVA revine la 19% până în 2016. „Prima Casă” devine „Noua Casă”, iar salariul minim va creşte la 1.200 de lei în următorii patru ani

Guvernul Ponta II se angajează să reducă nivelul TVA de la 24% la 19% până la finalul mandatului, în 2016. De asemenea, conform programului de guvernare anunţat oficial de Executiv, în cazul alimentelor va fi introdus o taxă pe valoare adăugată diferenţiată.

O altă promisiune este menţinerea cotei actuale de 16% a impozitului pe venit dar va fi introdus "pe parcursul mandatului" un impozit diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale, respectiv cote de 8%, 12% şi de 16%, stabilite pe anumite grile de venit.

"Creşterea progresivă a salariului minim pe economie până în 2016, până la 1.200 de lei", se numără, de asemenea, printre măsurile asumate de noul guvern.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat pentru gândul că în perioada următoare se va stabili un calendar al majorării salariului minim, luând în calcul o creştere chiar pentru anul viitor.

"Va fi stabilit un calendar. Nu ştim exact cât este bugetul. Luăm în calcul şi anul viitor o majorare", a spus Mariana Câmpeanu, evitând să avanseze o valoare exactă pe care ar avea-o salariul minim pentru 2013.

Majoritatea măsurilor din programul de guvernare au fost anunţate de către USL la începutul campaniei electorale din această iarnă.

Cele mai importante măsuri asumate de noul guvern în perioada mandatului 2013-2016:

Reducerea la jumătate a numărului de taxe parafiscale.

"Creşterea progresivă a salariului minim pe economie până în 2016, până la 1.200 de lei".

Scutirea de impozitare pe o perioadă de cinci ani a dividendelor care vor fi reinvestite în utilaje şi echipamente tehnologice.

Proiectul "Prima Casă" va fi transformat în proiectul "Noua Casă".

Introducerea sistemului facultativ de pensii ocupaţionale (Pilonul IV).

Reducerea sărăciei pentru 580.000 de persoane până în 2020.

Creşterea plafonului de scutire a plăţii TVA la 65.000 de euro pentru micii întreprinzători.

Reducerea TVA la producătorii de produse agricole, de la 24%, la 9%, urmând ca cei 15% să "rămână la aceştia pentru dezvoltare".

Introducerea cazierului social pentru agenţii economici care exploatează persoane în muncă, aceştia având interdicţie de a participa la atribuirea contractelor de achiziţii sau lucrări publice.

Reducerea contribuţiilor de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale pentru angajatori până în 2016.

Consolidarea CEC şi EximBank.

O nouă Lege a întreprinderilor mici şi mijlocii care să aibă la bază legile europene privind IMM-urile din Europa, respectiv Small Business Act (SBA).

Depolitizarea Curţii Constituţionale, întărirea statului de drept, implementarea noilor coduri de procedură şi eficientizarea actului de justiţie. Guvernul Ponta propune şi implementarea tuturor măsurilor pentru accederea în spaţiul Schengen. În 2013 ar urma să între în vigoare Noul Cod de procedură civilă în 2013 şi din anul 2014 a noului Cod penal.

Restructurarea ANAF, a Gărzii Financiare şi a Vămii. Va fi înfiinţat un Consiliu de Supraveghere şi de Audit pentru a le verifica activitatea.

Introducerea contractelor de performanţă în toate instituţiile publice.

Înfiinţarea unei autorităţi de management unică pentru administrarea banilor europeni.

Etapizarea proiectelor existente, finanţate din fonduri europene, care nu pot fi terminate până în 2015.

Extinderea activităţilor de explorare şi exploatare a zăcămintelor de ţiţei şi gaze din bazinul Mării Negre şi să înceapă explorările pentru identificarea zăcămintelor exploatabile din şisturi bituminoase.

Dezvoltarea de "parcuri tehnologice şi ştiinţifice" în care să fie dezvoltate clustere inovative.

Reorganizarea sistemului de asigurări de sănătate "prin modificarea şi revizuirea legislaţiei".

Revizuirea sistemului de salarizare a personalului medical "prin excluderea profesiei medicale şi de asistent medical inclusiv moaşe din categoria personalului bugetar".

Reactualizarea documentaţiei şi începerea lucrărilor de construcţie a opt spitale regionale de urgenţă - unităţi sanitare de cel mai complex şi înal nivel calitativ, care au reprezentat un obiectiv pe agenda ministrului liberal al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi în fostul său mandat

Subvenţionarea chiriilor pentru medicii rezidenţi şi pentru tinerii specialişti de la comunităţile locale.

Majorarea de zece ori a impozitelor pentru hotelurile privatizate şi nefolosite sau răscumpărarea acelor unităţi lăsate în paragină. Sursa: gandul.info

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Lucian Trufin își prezintă soluțiile pentru Sănătate. Candidatul PSD pentru Consiliul Județean: „Vom construi 3 spitale noi în județ”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.