Primarii şi preşedinţii de CJ sunt obligaţi să taie 10% din banii de investiţii şi să îi transfere la protecţie socială

Primarii şi preşedinţii de CJ sunt obligaţi să taie 10% din banii de investiţii şi să îi transfere la protecţie socială

Deputatul liberal Florin Roman susţine că, în urma adoptării în Parlament a ordonanţei de urgenţă 90/2017, alianţa PSD – ALDE “a furat” o jumătate de miliard de lei din bugetele autorităţilor locale, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene fiind obligaţi să taie 10% din banii pentru investiţii şi să îi transfere la partea de protecţie socială.

„În urma deciziei Parlamentului de adoptare a Ordonanţei 90, am observat că alianţa PSD – ALDE a mai furat o jumătate de miliard din bugetele autorităţilor locale – primării şi consilii judeţene – şi, practic, obligă preşedinţii de CJ-uri şi primarii să taie 10% din banii pentru investiţii şi să îi transfere către partea de protecţie socială. Din calculul făcut de specialişti ai asociaţiilor profesionale vorbim de o jumătate de miliard de euro, bani care nu se vor mai duce la investiţii pentru apă, canalizare, drumuri judeţene, ci vor merge pe partea de protecţie socială”, a afirmat, la Parlament, deputatul PNL.

Florin Roman a explicat că, înainte de adoptarea OUG 90, cheltuielile pentru protecţie socială erau asigurate în proporţie de 100% prin transferuri de la bugetul de stat, acum fiind asigurate doar 90% din transferuri, iar autorităţile locale sunt obligate să taie din banii destinaţi investiţiilor locale pentru a compensa deficitul de 10%, care trebuie acoperit pentru protecţia socială.

PNL solicită coaliţiei PSD – ALDE să renunţe la împărţirea banilor pe unităţi teritoriale “din pixul preşedinţilor de consilii judeţene”, a mai spus Roman. „Am avut o discuţie cu preşedinţii de CJ-uri ai PNL care solicită şi colegilor lor din alianţa toxică PSD – ALDE să renunţe la împărţirea banilor pe unităţi teritoriale din pixul preşedinţilor de consilii judeţene. Aceşti oameni nu mai vor să împartă aceşti bani în mod contestabil, cum a fost la nivelul judeţelor, şi vor ca aceşti bani să fie împărţiţi transparent, în baza unei formule stabilite de Ministerul de Finanţe”, a declarat deputatul liberal. Sursa: administratie.ro

Stirea anterioara

„Extraordinarele peripeții ale lui Hansel și Gretel” la Teatrul „Vasilache”

Stirea Urmatoare

ISU Botoșani: Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.