Ponta s-a răzgândit: salariile demnitarilor cresc de la 1 august. Profesorii şi medicii aşteaptă

Ponta s-a răzgândit: salariile demnitarilor cresc de la 1 august. Profesorii şi medicii aşteaptă

Salariile demnitarilor vor creşte de la 1 august, aşa cum era prevăzut în ordonanţa simplă adoptată de Guvern când Victor Ponta era în Turcia. De majorări vor beneficia preşedintele ţării, premierul, membrii Guvernului, şefii serviciilor, dar şi preşedintele ICCJ. În tot acest timp, bugetarii de rând mai aşteaptă mărirea salarială.

Guvernul Ponta nu renunţă la ordonanţa simplă. Inițial, premierul Victor Ponta anunțase, joia trecută, că în ședința de săptămâna aceasta a Executivului se va emite un act normativ prin care se va amâna intrarea în vigoare a ordonanței de creștere a salariilor bugetarilor de la 1 august, urmând ca această majorare să aibă loc odată cu noua lege a salarizării sectorului bugetar.

Pe 8 iulie, Guvernul a decis să majoreze salariile demnitarilor, prin ordonanță simplă, anunţase Gabriel Oprea. Președintele Klaus Ioahnnis a precizat că, în opinia sa, este o măsură înțeleaptă.

Premierul interimar a declarat că majorarea va fi aplicată pentru 48 de funcţii de demnitari, dar nu a indicat nivelul la care vor creşte indemnizaţiile.

„Salariul se majorează, de la 1 august, pentru 48 de funcţii prin această ordonanţă. Sunt două motive pentru care fac personal acest anunţ. Pâna la finalul acestui an vom avea cresteri de salarii în tot sistemul bugetar, pentru ca fiecare angajat să primească un salariu corect şi în raport cu munca sa. Salarizarea din sistemul public este o exigenţă europeană. După cum stiţi sarariul preşedintelui a fost mai mic decât al multor altor funcţii. Noul nivel de salarizare ţine cont de remunararea de la Înlata Curte de Casaţie şi Justitie. Cele mai mari salarii le vor avea preşedintele României, preşedintele IICCJ, preşedinţii celor două Camere şi premierul. Prin aceasta măsură vrem să atragem oameni competenţi. În justitie sunt salarii mai mai decât în alte instituţii, consider că bunul mers din acest domeniu se datorează şi acestui lucru. Această măsură este corelată şi cu creşterea economică din acest an, nu în ultimul rând corelez această măsură cu lupta împotriva corupţiei”, a spus Gabriel Oprea.

Președintele a fost de acord cu această măsură. Klaus Iohannis a vorbit miercuri despre salarizarea demnitarilor. Acesta a spus că i se pare o intenţie înţeleaptă, având în vedere că salariul unui demnitar reflectă poziţia acestuia în stat.

Indemnizaţiile preşedintelui, prim-ministrului şi preşedinţilor celor două camere parlamentare vor fi majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net), remuneraţie acordată şi şefului ICCJ, iar salarizarea vicepremierului va fi fixată la 20.000 lei brut (14.024 lei net), au declarat surse oficiale, potrivit Mediafax.

Miniştrii şi alte categorii de demnitari, inclusiv şefii serviciilor de informaţii, vor primi o indemnizaţie lunară de 19.055 lei brut (13.365 lei net).

În această ultimă categorie au fost incluşi şi consilierii prezidenţiali, care au rang de ministru.

Stirea anterioara

Încă 42 de microbuze şcolare repartizate de Guvern, unităţilor şcolare din judeţul Botoşani

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.