Trimite stirea ta ! redactie@ziarebotosani.ro

DorohoiNews.ro
ZiareBotosani.ro
DorohoiNews.ro
Începutul lunii iulie vine cu schimbări importante pentru români Atenţie, şoferi!

Începutul lunii iulie vine cu schimbări importante pentru români Atenţie, şoferi!

Adaugat pe 30 Iun 2015
Categorie : Economic

De la 1 iulie, cresc amenzile. Vestea bună e că salariul minim pe economie va creşte, iar facturile la energia electrică vor scădea. Gazele însă se vor scumpi de mâine cu circa 12 la sută, iar amenzile de circulaţie vor fi şi ele mai mari.

75 de lei în plus la salariul minim pe economie.

Peste un milion de angajaţi vor beneficia de majorarea salariului minim pe economie de la 975 de lei pâna la 1.050 de lei. Prima creştere a avut loc la începutul acestui an, când salariul minim brut pe ţară garantat în plată a crescut de la 900 de lei până la 975 de lei. Pentru prima dată în istoria post-decembristă a României, ora de muncă se va plăti cu o sumă care depăşeşte 6 lei (mai exact 6,225 lei/ora). Angajatorii vor plăti salariaţilor o remuneraţie netă mai mare, dar şi mai mulţi bani pentru taxele şi contribuţiile obligatorii aferente salariului.

Amenzi rutiere mai mari.

Creşterea salariului minim măreşte automat şi amenzile de circulaţie, întrucât punctul de amendă reprezintă 10 la sută din acesta. Concret, punctul de amendă, care acum este 97,5 lei, va creşte cu opt procente şi va ajunge la 105 lei. E a doua oară în acest an, când cresc amenzile pentru contravenţiile rutiere. Acum, şoferii indisciplinaţi în trafic vor trebui să scoată din buzunar chiar şi până la 2.100 de lei. Cuantumul amenzilor rutiere va fi cuprins între 210 şi 2.100 de lei, în cazul persoanelor fizice, iar cele juridice vor putea fi sancţionate cu sume cuprinse între 2.205 lei şi 10.500 de lei.


DorohoiNews.ro


ZiareBotosani.ro

Economic: Alte articole din aceasta categorie