Trimite stirea ta ! redactie@ziarebotosani.ro

ZiareBotosani.ro
DorohoiNews.ro
Ieftinire masivă a carburanţilor: motorina a ajuns la 5 lei/litru

Ieftinire masivă a carburanţilor: motorina a ajuns la 5 lei/litru

Adaugat pe 06 Aug 2015
Categorie : Economic

Petrom a ieftinit din nou carburanţii comercializaţi în staţiile proprii - cinci bani pentru motorină şi şapte bani pentru benzină. La cea mai ieftină benzinărie Petrom din ţară, preţul motorinei a ajuns la 5,07 lei pentru un litru. Scăderile preţurilor se datorează ieftinirii barilului de petrol.

Din 14 iulie şi până în prezent, benzina vândută de Petrom în staţiile proprii s-a ieftinit cu 35 de bani pe litru, în timp ce motorina cu 22 bani. În staţia de referinţă ECONOMICA.NET, Petrom Alexandriei – Bucureşti, benzina s-a ieftinit în şapte rânduri, iar motorina în şase rânduri, în intervalul menţionat. Astfel, azi (5 august 2015), benzina STANDARD costă 5,47 lei, iar motorina STANDARD 5,25 lei.

Cea mai ieftină staţie Petrom din ţară este cea din Slobozia, DN 2 A, număr cadastru 910, unde motorina costă 5,07 lei, iar benzina 5,34 lei.

Preţurile carburanţilor sunt pe o pantă descendentă, la motorină scăderile fiind masive. Dacă în urmă cu trei luni, preţurile carburanţilor (benzină şi motorină) erau relativ apropiate, oscilând în jurul a 5,80 lei, acum motorina a pierdut peste 50 de bani pe litru. Sursa: economica.net



ZiareBotosani.ro

Economic: Alte articole din aceasta categorie