Cea mai tare ofertă de Black Friday: E unică în România

Cea mai tare ofertă de Black Friday: E unică în România

Clienții CEC Bank pot beneficia, în perioada 17-24 noiembrie, cu ocazia reducerilor de Black Friday, de noi beneficii pentru creditele ipotecare în lei destinate achiziționării de locuințe și pentru cardurile de credit Mastercard și Visa Platinum, informează banca.

Astfel, creditele ipotecare solicitate la bancă în această perioadă beneficiază de o perioadă extinsă de creditare de până la 35 de ani, cu o perioadă de grație de cel mult 360 zile, dar și de comision zero de analiză. Dobânda Anuală Efectivă (DAE) începe de la 3,72% în situația în care creditul este contractat împreună cu un credit prin card.

De asemenea, CEC Bank oferă comisioane zero de administrare cont și card principal/suplimentar, în intervalul noiembrie 2017-februarie 2018, pentru toți clienții care solicită un card de credit Mastercard sau Visa Platinum. Clienții beneficiază totodată de până la 12 rate fixe lunare fără dobândă pentru toate tranzacțiile mai mari de 100 lei efectuate la comercianți. În cazul cardului Mastercard, DAE este 16,24% pentru un credit de 20.000 lei pe o perioada de un an, iar în cazul cardului Visa Platinum, DAE este 17,87% pentru un credit de 40.000 lei pe o perioadă de un an.

„Prin lansarea ofertelor promoționale de Black Friday, CEC Bank continuă să vină în întâmpinarea clienților persoane fizice cu produse atractive, în condiții de cost avantajoase'', a declarat Radu Grațian Ghețea, președinte — director general CEC Bank.

CEC Bank a înregistrat, după primele nouă luni din 2017, un profit brut de circa 203,9 milioane lei. Cu o valoare totală netă a bilanțului de 28,595 miliarde lei la 30 septembrie 2017, în creștere cu 1,54% față de sfârșitul anului 2016, CEC Bank a reușit să își majoreze cota de piață de la 7,16% din total active bancare la data de 31 decembrie 2016 la 7,23% la data de 30 iunie 2017, ocupând poziția a șaptea în topul băncilor din sistemul bancar românesc.

În ceea ce privește volumul de credite noi acordate în anul 2017, acesta a crescut cu 33,5% față de perioada similară a anului precedent, ajungând la o valoare de aproximativ 4,8 miliarde lei în primele 9 luni ale anului 2017.

În perioada ianuarie-septembrie 2017, CEC a acordat clienților persoane fizice 37.723 de credite în valoare de circa 1,223 miliarde lei (inclusiv credite acordate prin card), din care 3.463 credite de investiții (imobiliare, ipotecare, Prima Casa), în valoare de circa 625,48 milioane lei.

Stirea anterioara

Un nou avertisment din partea meteorologilor! Se anunță cea mai grea iarnă din ultimii ani, cu geruri arctice și cantităţi mari de zăpadă

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.