Cât vor costa benzina şi motorina în 2014

Cât vor costa benzina şi motorina în 2014

Ordonanţa de Urgenţă 102/2013, pentru modificarea Codului Fiscal, a fost publicată în Monitorul Oficial la finele săptămânii trecute, urmând să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2014.

Guvernul şi-a luat măsuri de siguranţă pentru a evita pierderi cifrate la zeci de milioane de euro anual, în cazul în care cursul euro-leu la data de 1 octombrie a anului precedent celui în care se plătesc accizele (această dată fiind de referinţă) este mai mic decât în anul precedent.

Ordonanţa de Urgenţă 102 publicată în Monitorul Oficial la finele săptămânii trecute prevede calculul accizei pe baza unui sistem mixt ce ia în calcul, fie doar cursul euro-leu de la data de 1 octombrie a anului precedent, fie atât acest curs cât şi inflaţia.

Cum se indexează acciza?

Astfel, în situaţia în care cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent este mai mic decât cursul de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, acciza se calculează pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, după care această valoare se actualizează cu media anuală a indicelui preţurilor de consum calculată în luna septembrie din anul precedent. Media anuală a indicelui preţurilor de consum calculată în luna septembrie a anului 2013 comunicată de Institutul Naţional de Statistică este de 104,77%.

Ce înseamnă în practică noul sistem? În anul 2014, acciza va fi calculată la un curs de 4,7380 lei la euro, adică 4,5223 (curs octombrie 2012) x 104,77% (indice inflaţie 2013). Totuşi, Comisia Europeană recunoaşte un singur mod de calcul a accizei pentru ţările din afara zonei euro, anume doar pe cel care ia în calcul cursul de la data de 1 octombrie.

Ordonanţa prevede creşterea nivelului accizei la benzina cu plumb de la 421,19 euro/1.000 de litri la 491,19 euro/1.000 de litri, la benzina fără plumb de la 359,59 euro/1000 de litri la 429,59 euro/1.000 de litri şi a celei pentru motorină de la 330,395 euro/1.000 de litri la 400,395 euro/1.000 de litri. În toate aceste cazuri, creşterea accizei este de 70 de euro la 1.000 de litri. Ca urmare a faptului că acciza la motorină este mai mică decât cea la benzina fără plumb, creşterea accizei cu aceeaşi valoare la ambele tipuri de carburanţi face ca majorarea să fie mai mare procentual la combustibilul diesel. Modificările vor genera o scumpire a preţului la benzină şi motorină de 30-40 bani/litru, a declarat recent ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu. Actul legislativ interzice practicarea vânzărilor cu prime, iar pentru cele din categoria promoţiilor doar în anumite condiţii, pentru produsele accizabile din grupa tutunului prelucrat şi din grupa alcoolului şi băuturilor alcoolice.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.