Mitropolia Moldovlahiei, cum apare o biserică privată

Mitropolia Moldovlahiei, cum apare o biserică privată

În Secuienii Noi, în apropiere de Roman (Neamţ), o biserică privată s-a transformat în Mitropolia Moldovlahiei, la care au aderat mai mulţi preoţi caterisiţi de Biserica Ortodoxă Română. Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei susţin că, legal, astfel de manifestări nu pot fi împiedicate.

Mitropolia Moldovlahiei s-a născut „prin voinţa şi dreapta căutare” a fostului preot Mihail Claudiu Vasilache, în prezent mitropolit. Acesta a fost caterisit de către Arhiepiscopia Romanului şi a Bacăului pentru că a divorţat şi s-a recăsătorit de două ori şi pentru că „a deschis cartea” pentru credincioşii care călcau pragul parohiei sale, ghicindu-le viitorul în paginile Evangheliei. El nu s-a conformat deciziei Bisericii Ortodoxe Române şi a înfiinţat în curtea casei sale o biserică privată, pe care a afiliat-o, ulterior, ca o fracţiune desprinsă din Biserica Ortodoxă Ucraineană, intitulată Biserica Creştin Ortodoxă după Vechiul Calendar, unde a fost repus în tainele preoţiei.

Iniţial, acesta a înfiinţat „Asociaţia Sfânta Cruce - Secuiană”, a ridicat biserica privată în curtea locuinţei sale din Secuieni, pe care a transformat-o întâi în vicariat, apoi, după ce a fost hirotonit într-o ceremonie la care a participat tot sinodul fracţiunii din Ucraina, a transformat-o în mitropolie - Mitropolia Moldovlahiei.

„Mitropolitul” de la biserica privată susţine că a fost hărţuit de reprezentanţii BOR mai mulţi ani la rând, până când s-a afiliat Mitropoliei din Kiev, Ucraina. De altfel, la slujba liturghiei, în locul patriarhului Daniel, în rugăciunea de slăvi este pomenit un preot autointitulat „Fericit”.

„În Grecia, 60% din biserici sunt private, este un lucru normal. (…) Tot ce contează acum sunt credincioşii care vin şi nici nu vrem să îi întărâtăm şi mai tare pe cei de la BOR”, a declarat pentru Mediafax „mitropolitul” Mihail Vasilache.

“Eu nu m-am înţeles cu căsătoria”

Liturghia de duminică de la biserica privată din Secuienii Noi a fost oficiată de un sobor de cinci preoţi care au avut probleme cu autoritatea Bisericii Ortodoxe Române de care aparţineau, fiind caterisiţi.

Preotul David, care aparţinea de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi care în prezent slujeşte la Mitropolia Moldovlahiei, a fost decăzut din drepturi pentru că a divorţat de soţia sa. El susţine că a continuat însă să slujească la o altă parohie din Roman timp de 7 ani, ca îmbisericit, ceea ce înseamnă că nu avea nici contract de muncă şi nici vreun drept de organizare a parohiei.

„Eu? Păi eu nu m-am înţeles cu căsătoria, am avut nişte probleme şi am fost înlăturat. Am slujit apoi 7 ani ca îmbisericit la o altă parohie din preajmă. Nu am vrut decât să fiu alături de oameni, dar m-au înlăturat şi de acolo. Acum sunt mai în vârstă, m-am lămurit şi cu căsătoria, mi-am cumpărat o bucată de teren, mă călugăresc şi îmi ridic mănăstire. Că aici, în zona Romanului, nu prea sunt mănăstiri. Oricum, acum fierb ăştia de la BOR când văd că nu au ce să ne facă”, a explicat părintele David.

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au spus că „îmbisericirea”, cum era cazul preotului David, este în afara legilor bisericii, acest statut fiind destinat doar absolvenţilor de Teologie care nu au încă parohie.

„Un preot caterisit îşi pierde dreptul să mai săvârşească orice fel de lucrare sacră. Nu mai are voie să poarte veşmânt liturgic, să slujească sau să predice. Caterisirea este o sancţiune ireversibilă, nu se mai poate reveni asupra ei”, a explicat pentru Mediafax preotul Marian Timofte, consilier administrativ-bisericesc la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

La Secuieni mai predică şi Ştefan Bercaru, preotul fiind caterisit anul trecut, când a fost trecut oficial „în rândul mirenilor”. A fost acuzat de adulter, însă caterisit a fost pentru schismă.

În plus, acesta a spus că este hotărât să ridice, din aprilie, o nouă biserică, tot în Bohotin, unde a slujit iniţial, care să fie subordonată Mitropoliei de la Secuieni.

„E o problemă fără conţinut”

Celălalt preot din Iaşi care a slujit duminică la Secuieni este Viorel Mihalache, căruia i s-a retras dreptul de a sluji după ce s-a recăsătorit tot de trei ori. În prezent, este căsătorit cu a treia sa soţie, Carmen Elena Mihalache, care are un cabinet de psihologie în Iaşi.

„Mihalache a fost dcăzut din drepturi de către Consiliul Eparhial de prin 2007, pentru recăsătorie”, a declarat pentru Mediafax preotul Marian Timofte.

Conform unor reprezentanţi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Mihalache a depus, la rândul său, o scrisoare oficială către Consiliul Eparhial în care explică faptul că nu mai răspunde de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Conform aceloraşi surse, acesta urmează să fie caterisit săptămâna viitoare.

Cel de-al patrulea preot care a slujit duminică la Secuieni este Cosmin Becică. Acesta este cântăreţ de muzică populară, în timpul liber, dar a absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţului.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor susţin că nu a slujit niciodată sub îndrumarea lor.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din Iaşi neagă acuzaţiile aduse de către preoţii de la Secuieni, care vorbesc despre existenţa unor presiuni asupra practicii lor private.

„Există astfel de structuri, mitropolii româneşti particulare, în mai multe părţi ale ţării, două sunt în Italia, iar în Ucraina nenumărate. Oricine se poate numi cum vrea, nimeni nu poate interveni, oricine îşi poate face o asociaţie de trei, cinci oameni conform legii, iar acest lucru nu poate fi îndepărtat. E o problemă fără conţinut, regretăm că s-a întâmplat, dar nu putem împiedica. Slavă Domnului că sunt mai multe, dacă era una singură era referinţă şi putea fi pericol”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Mitropoliei, preotul Constantin Sturzu.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Bucurie adusă de polițiști unor familii în preajma sărbătorilor pascale - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.