Lansarea Campaniei „Oamenii timpului” în Județul Botoșani

Lansarea Campaniei „Oamenii timpului” în Județul Botoșani

Prof. univ. dr. Daniel Șandru, Directorul Revistei TIMPUL, și dl. Ovidiu Iulian Portariuc, Primarul Municipiului Botoșani, au lansat astăzi, 10 august, Campania OAMENII TIMPULUI în Județul Botoșani.

Evenimentul s-a desfășurat în Sala de ședințe a Primăriei Municipiului Botoșani. „Campania este inițiată de Revista TIMPUL, revistă la care a lucrat și pe care a condus-o timp de câțiva ani poetul Mihai Eminescu. Consider că este foarte important ca proiectul să fie sprijinit de comunitatea locală. O astfel de inițiativă înseamnă promovarea orașului Botoșani la nivel național”, a declarat primarul Municipiului Botoșani.

Organizatorii Campaniei OAMENII TIMPULUI au menționat că Gala locală de la Botoșani va avea loc în cursul lunii noiembrie, la eveniment urmând a fi prezentați nominalizații județului omonim în mod oficial comunității locale. „Mulțumim Primăriei Municipiului Botoșani și domnului primar Portariuc pentru deschiderea și susținerea de care au dat dovadă. Îi invităm și pe aleșii locali de aici să plantăm împreună semințele recunoașterii valorii tradiționale botoșănene. Botoșanii vor rămâne un reper important al acestei Campanii. Să nu uităm că anul trecut, împreună cu pianista Raluca Știrbăț, am demarat campania de salvare a casei lui George Enescu de la Mihăileni și am reușit să demarăm lucrările de reabilitare a acesteia”, a afirmat prof. univ. dr. Daniel Șandru.

Stirea anterioara

Memorialul Ipoteşti găzduiește tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.