Trimite stirea ta ! redactie@ziarebotosani.ro

ZiareBotosani.ro
DorohoiNews.ro
Eveniment de amploare organizat la Vlăsinești

Eveniment de amploare organizat la Vlăsinești

Adaugat pe 11 Aug 2015
Categorie : Cultura

Devenită deja o tradiție, marea sărbatoare a ortodoxismului „Adormirea Maicii Domnului”, constituie pentru comuna Vlăsinești, pe lângă puternica însemnătate religioasă și un moment de mare bucurie pentru comunitate, anual fiind celebrată Ziua Comunei Vlăsinești.

Anul acesta, în zilele de 15 și 16 august, în localitatea Vlăsinești se va desfășura  un eveniment cultural-artistic de amploare, prilejuit de sărbătorirea „Zilelor Comunei Vlăsinești”, eveniment organizat de Primăria Comunei Vlăsinești, Consiliul Local Vlăsinești, Căminul Cultural și Școala Generală.  

Manifestare va găzdui printre altele: recitaluri ale unor mari artiști populari consacrați, precum Irina Loghin, Ion Paladi, Zinaida Julea, Brândușa Covalciu, Dan Doboș, Angelica Flutur sau Paul Mănăstireanu dar și artiști ai muzicii pop sau dance, din care amintim Alex Velea, Francisca, Oana Sîrbu, Raoul, prestații umoristice ale maestrului Vasile Muraru și a cunoscutei actrițe Valentina Fătu.

Pe scena evenimentului nu va lipsi cunoscutul Ansamblu Folcloric ”HORA„ al comunei Vlăsinești, Ansamblul Folcloric ”Plaiuri Negrene” din satul Negreni, județul Botoșani, microrecitaluri ale participantelor la concursul ”NEXT STAR”, Isabela Pompărău și Raluca Ursu. Vor fi nelipsite concursurile pregătite de organizatori pentru cei prezenți, demonstrații de arte marțiale susținute de sportivii Filialei ”TOTAL TAEKWONDO” Vlăsinești, precum și momente vesele și umoristice de circ cu ”Mondo Torres”.

Din programul evenimentului menționăm și o lansare de carte a domnului profesor Gheorghe Burac intitulată ”Comuna Vlăsinești, ȘCOALA – 150” – Privire monografică, carte care încununează 150 de ani de invățamânt instituționalizat în comuna Vlăsinești, moment ce va prilejui și reîntâlnirea cu o parte din fiii satului Vlăsinești.

„Ne dorim ca de la an la an, celebrarea ”Zilei Comunei Vlăsinești” să devină un eveniment din ce în ce mai popular și mai apreciat, diversificat, care să încânte comunitatea vlăsineșteană dar și pe toți oaspeții care vor fi prezenți, motiv pentru care am și decis să împărțim evenimentul pe două zile; Țin să mulțumesc tuturor sponsorilor care prin contribuția lor au făcut posibilă organizarea acestei mare sărbători pentru comunitatea vlăsineșteană și deasemenea, pe acestă cale invit pe toți cei ce doresc să se bucure de distracție și relaxare alături de ai noștri vlăsineșteni, la cea mai mare sărbătoare a comunității noastre!”, a declarat primarul comunei Vlăsinești, Lucian Trufin.



ZiareBotosani.ro

Cultura: Alte articole din aceasta categorie