Concertul Filarmonicii de Stat Botoșani, la Iulius Mall Suceava

Concertul Filarmonicii de Stat Botoșani, la Iulius Mall Suceava

Partituri celebre de muzică clasică, instrumentiști talentați ai orchestrei Filarmonicii de Stat Botoșani, vocea puternică a sopranei Mediana Vlad, public numeros și aplauze frenetice au fost coordonatele unei seri de sâmbătă speciale, petrecută la Iulius Mall Suceava.

Cadoul muzical oferit de Iulius Mall Suceava și susținut de orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani a cucerit sute de melomani sau simpli curioși. Fie că au venit special pentru a asculta concertul de muzică simfonică, fie că erau la cumpărături în Iulius Mall, cu toții s-au delectat cu un spectacol cu adevărat aparte. Prezenți pentru a doua oară la Iulius Mall, instrumentiștii orchestrei Filarmonicii de Stat Botoșani, sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, i-au încântat pe cei prezenți cu măiestria lor. Concertul a fost completat de vocea impresionantă a sopranei Mediana Vlad, solistă a Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din București, care a interpretat pasaje din opere celebre.

„Concertul Extraordinar de Paște” a inclus partituri semnate de mari compozitori, precum J. Strauss, P. I. Ceaikovski, W. A. Mozart, L. Bernstein, Fr. Suppé, Ch. Gounod, P. Mascagni, L. Delibesși A. Dvořák. Spectacolul s-a dovedit a fi un veritabil regal al muzicii simfonice, care s-a bucurat de aprecierea publicului. Cei prezenți i-au răsplătit pe artiști cu aplauze și au solicitat de mai multe ori să se repete momentele artistice, din dorința de a-i asculta cât mai mult. Sursa: obiectivdesuceava.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Bucurie adusă de polițiști unor familii în preajma sărbătorilor pascale - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.