Câştigătorul Premiului de poezie Mihai Eminescu, deconspirat cu o săptămână înainte de decernarea trofeului

Câştigătorul Premiului de poezie Mihai Eminescu, deconspirat cu o săptămână înainte de decernarea trofeului

În ciuda încercărilor organizatorilor Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu de a păstra, până în ziua galei de decernare, secretul în privinţa câştigătorului trofeului, numele câştigătorului din acest an a devenit public. Şi asta pentru că unul dintre poeţi a făcut cunoscut numele celui care va primi Premiul naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia.

Poetul Horia Gârbea a scris pe blogul personal un articol intitulat “Ioan Es. Pop şi Ion Mircea laureaţi pentru poezia lor“. În text se precizează foarte limpede că Ion Mircea va fi cel care va primi premiul care se acordă anual, pe 15 ianuarie, la Botoşani, scrie botosaninews.

“Îl felicit cu o mică anticipaţie şi pe Ion Mircea care, după toate probabilitățile, va primi tot pe 15 ianuarie, la Botoșani, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. Ion Mircea este de altfel autorul uneia dintre cele mai bune cărţi de poezie ale anului 2011: „Manuscrisul din insula Elefantina”, pare-se ignorat de juriul „Premiilor Cartea Anului”. Mai există posibilitatea ca juriul, aflînd despre evenimentul de la Botoşani, să se fi orientat în consecinţă“, scrie Gârbea.

Câştigătorul din acest an, Ion Mircea, este născut pe 1 septembrie 1947 în localitatea Sărmaș. Este poet și scriitor, unul dintre membrii fondatori ai grupării și publicației studențești de cultură “Echinox” apărută în 1968.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Tânăr rănit după ce s-a izbit cu mașina într-un cap de pod apoi s-a răsturnat pe carosabil

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.