Zeci de mii de euro în plus pentru crescătorii de rase pure

Zeci de mii de euro în plus pentru crescătorii de rase pure

Fermierii care cresc animale din rase pure vor primi, începând cu acest an, subvenţii suplimentare de până la 200 de euro, pentru fiecare exemplar. Este vorba despre rasele locale aflate în pericol de abandon din România, pentru care, Uniunea Europeană, ţinând seama de pericol, oferă sprijin financiar de încurajare şi motivare a fermierilor.

Oferite graţie Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, subvenţiile de rasă se vor plăti prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, urmând să demareze, cel mai probabil, în luna aprilie.

„Mi s-a comunicat, de către cei de la APIA, că sunt acum în faza verificărilor cererilor depuse de Botoşăneni. Urmează autorizarea la plată şi virarea efectivă a banilor. Iar cifrele arată 17 posibile ferme beneficiare, acesta fiind numărul de cereri depuse la Botoşani pentru acest tip de subvenţie.”, a detaliat prefectul Dan Nechifor.

Rasele pure aflate în pericol de abandonare, crescute, în prezent, în fermele din judeţ, sunt Karakulul de Botoşani, din familia ovinelor şi „Carpatina” din familia caprinelor. Numărul total de animale depăşeşte 2.200 de exemplare, iar cuantumul subvenţiilor ce ar putea fi plătite după verificări se ridică la peste 30.000 de euro, fonduri plătite înafara subvenţiei standard.

Subvenţia suplimentară oferită, conform normelor, este de  87 de euro /UVM/an la ovine, şi de 40 de euro/ UVM / an la caprine.
    
Pentru a beneficia de banii în plus, fermierii trebuie să respecte o serie de cerinţe privind suprafaţa de păşunat pentru efectivul de animale, sau deţinerea femelelor de reproducţie de rasă pură. Totodată, pentru a nu le fi redusă subvenţia, crescătorii trebuie să-şi refacă efectivul de exemplare, în maxim şase luni, în cazul în care acesta a fost diminuat prin îmbolnăvire, sacrificare sau vânzare.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.