Trimite stirea ta ! redactie@ziarebotosani.ro

DorohoiNews.ro
ZiareBotosani.ro
DorohoiNews.ro
Sute de botoşăneni beneficiază de sprijin din partea municipalităţii. Vezi ce a hotărât Consiliul Local

Sute de botoşăneni beneficiază de sprijin din partea municipalităţii. Vezi ce a hotărât Consiliul Local

Adaugat pe 31 Mai 2015
Categorie : Administratie

Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, municipalitatea botoşăneană acordă scutirea de la plata majorărilor de întârziere datorate la 31 decembrie 2014 şi neplătite, dacă contribuabilii achită integral până la depunerea cererii de scutire debitele principale restante la 31 decembrie 2014 şi debitele scadente şi majorările de întârziere aferente anului 2015, inclusiv amenzile.

În cazul în care datoria  restantă este constituită numai din majorări de întârziere neplătite, se acordă reducerea cu 75% a majorărilor de întârziere respective, dacă restanţierii achită integral până la data depunerii cererii de scutire cota de 25% din majorările de întârziere restante şi debitele scadente şi majorările aferente anului 2015, inclusiv amenzile exigibile de orice fel, scrie monitorulbt.ro.

„În perioada 8 aprilie – 26 mai, s-au procesat 353 de cereri ale contribuabililor persoane fizice care au achitat datoriile restante şi au beneficiat de o scutire de majorări de 299.000 lei. De la respectivii contribuabili, în acest an s-au încasat impozite şi taxe locale în valoare de 509.000 lei, din care 371.000 lei în ziua depunerii cererii de scutire”, a declarat Dumitru Neamţu, directorul adjunct al Direcţiei Impozite şi Taxe Locale a Primăriei Botoşani.





ZiareBotosani.ro

Administratie: Alte articole din aceasta categorie