Şedinţa Colegiului prefectural se decalează cu două zile

Şedinţa Colegiului prefectural se decalează cu două zile

Programată pentru miercuri, 26 august, şedinţa Colegiului prefectural din această lună se va decala cu două zile, urmând să aibă loc vineri, 28 august, la ora 10.

Ordinea de zi a întâlnirii ce va reuni toţi şefii instituţiilor deconcentrate va include prezentarea unor indicatori privind activitatea de colectare a creanţelor, problematica ridicată de campania agricolă de vară, stadiul aplicării prevederilor de fond funciar, precum şi pregătirile necesare pentru noul an şcolar şi pentru viitorul sezon rece.

Lucrările şedinţei Colegiului prefectural vor fi conduse de subprefectul Gelu Ţigănucă.

Stirea anterioara

Festivalul Naţional de Muzică şi Dans Popular - „Cânt şi Joc Moldovenesc”

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.