S-a deschis publicului zona de agrement din Parcul “Mihai Eminescu”

S-a deschis publicului zona de agrement din Parcul “Mihai Eminescu”

Zona de agrement din Parcul “Mihai Eminescu” a fost deschisă publicului. Anul acesta, botoşănenii se pot bucura de terenuri de sport amenajate cu mese de tenis, aparate de fitness, teren de baschet. Nici cei mici nu au fost uitaţi. Direcţia de Servicii Publice, Sport si Agrement (DSPSA) a achiziţionat un carusel pentru copii. Eugen Ţurcanu, directorul DSPSA, a precizat că tarifele în zona de agrement a parcului Mihai Eminescu sunt cele de anul trecut, iar intrarea pe terenul de sport este gratuită.

Acest teren este funcţional, iar intrarea liberă. Mizăm pe gradul de civilizaţie al botoşănenilor, că nu le vor distruge. Prin amenajarea acestor terenuri dorim să încurajăm mişcarea în aer liber“, a spus Ţurcanu, citat de botosaninews.

Plimbarea cu barca se va taxa la minut. Cei care administrează parcul spun că în acest fel botoşănenii plătesc atât cât vor să se plimbe cu barca.

Nu se mai aplică tarife pe o jumătate de oră, ci la minut, un minut costând 40 de bani. La părculeţul de jocă pentru copii tariful este de 35 bani pe minut“, a mai spus Ţurcanu.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Tânăr rănit după ce s-a izbit cu mașina într-un cap de pod apoi s-a răsturnat pe carosabil

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.