Trimite stirea ta ! redactie@ziarebotosani.ro

DorohoiNews.ro
ZiareBotosani.ro
DorohoiNews.ro
Consilierii județeni au votat repartizarea sumelor alocate pentru drumuri cu un amendament. Vezi cine a avut de comentat

Consilierii județeni au votat repartizarea sumelor alocate pentru drumuri cu un amendament. Vezi cine a avut de comentat

Adaugat pe 17 Sep 2015
Categorie : Administratie

Consilierii județeni s-au întrunit, joi, în ședință extraordinară pentru a vota repartizarea sumelor alocate de Guvern pentru intervenții la drumurile județene și comunale de pe raza județului Botoșani.

Consilierul social-democrat Gheorghe Vâzdoagă a menționat că baza de la care s-a pornit această repartizare este una incorectă. Vâzdoagă a amintit că Guvernul Ponta a alocat Botoșaniului a doua sumă pe țară ca valoare, tocmai pornind de la ideea că starea drumurilor din județ este foarte proastă.

„În aceeași Hotărâre de Guvern se spune foarte clar că principiile după care se repartizează acești bani nu sunt politice, ci după lungimea și starea drumurilor. Eu am un dubiu asupra corectidunii aprecierii stării drumurilor județene și comunale pentru că îmi vine greu să cred că din 27 de km cât are Mihai Eminescu, 27 sunt în stare foarte proastă, niciun kilometru în stare medie sau bună. Cred că la repertizarea acestor sume trebuia să se țină cont și de sumele de banii de care au beneficiat UAT-urile, respectiv în baza OG 28", a spus Gheorghe Vâzdoagă, scrie stiri.botosani.ro.

Social-democratul a propus un amendament prin care să fie suplimentată suma pentru Primăria Mihăileni. „Știm că la ora la care vorbim se efectuează lucrări de reparații la casa mamei marelui compozitor George Enescu de la Mihăileni. Drumul care duce este deplorabil, cu 20.000 de lei alocați Primăriei din Mihăileni nu se poate realiza mare lucru. Vin cu un amendament, iar suma să fie luată de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri", a mai spus Vâzdoagă.

În ciuda opoziției unor consilieri județeni, proiectul de hotărâre a fost votat în forma propusă de conducerea Consiliului Județean, plus amendamentul propus de consilierul Gheorghe Vâzdoagă.


DorohoiNews.ro


ZiareBotosani.ro

Administratie: Alte articole din aceasta categorie