Alocări financiare pentru copiii defavorizaţi din grădiniţele botoşănene

Alocări financiare pentru copiii defavorizaţi din grădiniţele botoşănene

Guvernul a alocat în şedinţa de miercuri, 3 februarie, aproape 2 milioane de lei noi judeţului Botoşani pentru finanţarea Programului „Fiecare Copil în Grădiniţă”.

Banii au fost repartizaţi judeţelor  în funcţie de numărul de copii înscrişi la grădiniţe şi declaraţi eligibili pentru program. Tichetele sociale ce se vor oferi din aceste fonduri, vor putea fi utilizate numai pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte şi/sau rechizite, vor fi strict condiţionate de prezenţa zilnică a micuţilor în grădiniţă, plafonul maxim de acordare fiind de 284 de lei, venituri lunare pe membru de familie.

Conform prevederilor legale referitoare la acest program guvernamental, autorităţile locale vor trebui să demareze, în perioada imediat următoare, o serie de proceduri pentru implementarea cât mai rapidă.

Primarii şi directorii de şcoli vor fi instruiţi pe 11 februarie la Instituţia Prefectului, pentru ca fiecare autoritate să-şi cunoască şi îndeplinească atribuţiile. Instruirea va fi coordonată de reprezentanţii Asociaţiei OvidiuRo (OvR), partener al Guvernului, iniţiator al programului pilot, ce acum este extins în întreaga ţară.

„Vom lua măsuri ca, la Botoşani, acest program să se implementeze cât mai repede şi fără probleme. Apelăm la domnii primari să fie cât mai operativi şi să respecte termenele prevăzute de lege. E în interesul tuturor ca noile generaţii să beneficieze de educaţie timpurie.”, a declarat Costică Macaleţi, prefectul judeţului Botoşani.

Într-un comunicat de presă emis de OvR se arată că, întrucât primul an de implementare are un rol cheie în succesul programului, asociaţia va organiza un concurs naţional în urma căruia va susţine financiar şi logistic, din surse de finanţare privată, 10 judeţe cu număr mare de copii săraci. Sprijinul se va oferi pentru implementarea tuturor componentelor programului pilot „Fiecare Copil în Grădiniţă” (dincolo de tichetele sociale pentru grădiniţă, acoperite de la bugetul de stat), cum ar fi rechizitele necesare la clasă.

OvR ia în calcul inclusiv acoperirea din surse private, în acest an, a costurilor tichetelor sociale pentru cei peste 3.000 de copii fără acte de identitate, ce nu intră sub incidenţa Legii nr. 248 /2015, până la găsirea unor soluţii mai sustenabile.

Puteţi afla mai multe detalii oferite de OvidiuRo accesând link-ul: http://www.ovid.ro/fiecare-copil-in-gradinita/

Stirea anterioara

Elevii lui Cristi Pustai au remizat în fața formației de primă ligă din Turcia, Eskisehirspor, scor 1-1

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.