Accident grav: Un tânăr ajuns la spital după ce nu a acordat prioritate unui camion cu marfă

Accident grav: Un tânăr ajuns la spital după ce nu a acordat prioritate unui camion cu marfă

Un bărbat a ajuns vineri, 23 octombrie 2015, la spital, în urma unui grav accident  de circulație ce a avut loc în Botoșani la intersecţia dintre străzile Petru Rareş şi Alexandru cel Bun.

Un autoturism al cărui șofer care nu a acordat prioritate în intersecție a ajuns într-un gard, alături de vehiculul în care s-a izbit. Șoferul unui autoturism Opel, Constantin E., de 24 de ani, din Botoşani, nu a dat prioritate camionului de transport marfă, când a ajuns în intersecţia cu Petru Rareş dinspre Alexandru cel Bun, şi a intrat în coliziune cu camionul, potrivit stiri.botosani.

În urma accidentului, şoferul Opelului a fost rănit, el fiind transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor pentru a fi evaluat medical. În urma coliziunii, mai multe sticle cu bere, aflate în camionul de transport, s-au răspândit pe suprafaţa carosabilă.

Stirea anterioara

Atenție șoferi: DJDP Botoşani informează populaţia că se efectuează lucrări pe unele drumuri județene

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Stiri similare din None