500 de detectoare de fum și monoxid de carbon instalate și tot atâtea locuințe sigure

500 de detectoare de fum și monoxid de carbon instalate și tot atâtea locuințe sigure

Pompierii militari și voluntari au istalat toate cele 500 de detectoare de fum și  monoxid de carbon, în mai puțin de două săptămâni de la demararea campaniei „Detector pentru viață” în județul Botoșani. Activitățile s-au derulat în Albești, Brăești, Coțușca, Cristești, Frumușica, Havârna, Hudești, Lunca, Românești, Suharău, Știubieni, Trușești, Ungureni, Vorona, Ștefănești și Hilișeu-Horia, fiind vizate casele persoanelor în vârstă, cu dizabilități sau din medii sociale defavorizate, familiilor cu mulți copii, unde încălzirea locuințelor se face cu sobe sau alte mijloace similare.

Mulți dintre beneficiari au afirmat că, în trecut, au avut de suferit din cauza sobelor defecte care le-au umplut casele cu fum, în timp ce dormeau. Toți au înțeles că astfel de dispozitive, care semnalează imediat apariția unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon în spațiile în care sunt amplasate, le pot salva viața.

Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul primăriilor și Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Albești, Brăești, Coțușca, Cristești, Frumușica, Havârna, Hudești, Lunca, Românești, Suharău, Știubieni, Trușești, Ungureni, Vorona, Ștefănești și Hilișeu-Horia.

Pe lângă instalarea detectoarelor, pompierii au instruit familiile beneficiare cu privire la modul de utilizare și întrebuințare a acestor dispozitive. La fiecare casă, au lăsat și materiale informative din campanile naționale – „Împreună pentru siguranță”, care au ca obiectiv reducerea numărului de victime generate de incendiile de locuințe în rândul persoanelor vârstnice, precum și materialele din cadrul celorlalte campanii, respectiv – RISC – „Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale”, „Ai grijă la cea mai mare grijă – Siguranța copilului tău”, „Stop incendiilor de vegetație uscată”, Îndepărtează pericolele! Protejează-i pe cei dragi!” și „Un cămin sigur pentru copilul tău”.

Vă reamintim faptul că, Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează, în 20 de județe printre care și Botoșani, campania „Detector pentru viață”, pentru a evidenția importanța montării unor astfel de dispozitive cu rol de avertizare, care să semnaleze imediat apariția unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon.

Fiți responsabili și instalați detectoare de fum, monoxid de carbon și de gaze în locuințe! În caz de pericol, acestea vor declanșa alarma în timp util și, în acest fel, veți putea reacționa la momentul potrivit.

Atenție! Detectoarele nu alertează în mod automat autoritățile, nu este interconectat cu sisteme de stingere a incendiilor - rolul lui este doar de avertizare a ocupanților construcției de izbucnirea unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Stirea anterioara

Alexandra Huțu: „Pentru cinstirea veteranilor de război, continuăm și în acest an Concursul de eseuri EROUL DE LÂNGĂ MINE”

Stirea Urmatoare

Jandarmii vor asigura ordinea și siguranța publică la meciul de fotbal dintre FC Botoșani și CS Mioveni

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Stiri similare din Local